Djokovic, Sinner, de Minaur şi Norrie - vedetele Cupei Davis de la Malaga

Cupa Davis 2023 (screenshot via @daviscup.com)
Mioara Stoica
26.10.2023

Opt naţiuni participante la Cupa Davis 2023 şi-au anunţat echipele pentru faza eliminatorie de la “Final 8”, care se va disputa la Malaga, în Palacio de Deportes José Maria Martin Carpena, Spania, în luna noiembrie a.c., unde unele dintre cele mai cunoscute vedete ale tenisului mondial se vor lupta pentru a deveni campioane mondiale.

Numărul unu mondial, Novak Djokovic, va conduce echipa Serbiei, care va încerca să câştige al doilea titlu de Cupa Davis. Vor participa, de asemenea, Jannik Sinner (Italia), Alex de Minaur (Australia), Cameron Norrie (Marea Britanie) şi Tallon Griekspoor (Olanda).

Canada, deţinătoarea trofelui, va avea din nou în echipă pe Felix Auger-Aliassime, numărul 17 mondial, alături de Alexis Galarneau şi Gabriel Diallo. Galarneau şi Diallo au fost eroii echipei lui Frank Dancevic care a terminat pe primul loc în Grupa A la Bologna, în luna septembrie a.c..

Italia a terminat pe locul doi acasă în Grupa A, iar la Malaga va putea apela la serviciile numărului patru mondial Sinner, care a ratat faza grupelor în septembrie din cauza unei accidentări.

Finlanda reprezintă surpriza la debutul în finală. Emil Ruusuvuori va conduce echipa în “Final 8” şi va spera la o surpriză cu sprijinul marii colonii finlandeze din Fuengirola, atunci când îi va înfrunta pe canadieni în primul meci al săptămânii, marţi, 21 noiembrie.

Cehia a ocupat primul loc în Grupa C la Valencia fără să piardă niciun meci şi nu a făcut nicio schimbare în formaţia pentru “Final 8”. Marea Britanie, care şi-a asigurat locul la Malaga cu o victorie dramatică în faţa Franţei în ultima zi a Grupei B la Manchester, şi Olanda, care a ocupat primul loc în Grupa D la Split, nu au schimbat nici ele componenţa echipelor.

Sferturile de finală ale Cupei Davis vor începe marţi, 21 noiembrie, cu primul meci al săptămânii, între Canada şi Finlanda, debutantă în finală. Semifinalele se vor juca vineri, 24 şi sâmbătă, 25 noiembrie, iar finala Cupei Davis 2023 va avea loc duminică, 26 noiembrie.

Pentru mai multe informaţii despre "Final 8" de la Malaga, inclusiv accesul la vânzarea biletelor, puteţi accesa site-ul Cupei Davis.

Programul "Final 8" al Cupei Davis 2023:

Sferturile de finală

Marţi, 21 noiembrie, ora 1600 CET: Canada - Finlanda

Miercuri, 22 noiembrie, ora 16:00 CET:- Cehia - Australia

Joi, 23 noiembrie, 10:00 CET: Italia - Olanda

Joi, 23 noiembrie, nu mai devreme de oră 16:00 CET: Serbia - Marea Britanie

Semifinalele

Vineri, 24 noiembrie, ora 16:00 CET: Canada sau Finlanda vs Cehia sau Australia

Sâmbătă, 25 noiembrie, ora 12:00 CET: Italia sau Olanda vs Serbia sau Marea Britanie

Finala Cupei Davis

Duminică 26 noiembrie, ora 16:00 CET: Câştigătoarea semifinalei 1 contra câştigătoarea semifinalei 2

Finalele şi calificările Cupei Davis fac acum parte din calendarul oficial al circuitului ATP, după ce ITF şi ATP au stabilit un nou parteneriat strategic privind guvernanţa competiţiei din 2022.

Meciurile Cupei Davis din 2023 vor avea loc la Malaga, ca parte a unui parteneriat mai amplu între ITF şi regiunea Andaluzia, care prevede, de asemenea, partidele din Cupa Billie Jean King by Gainbridge la Sevilla (7-12 noiembrie) şi ale juniorilor din ambele competiţii la Cordoba (30 octombrie - 12 noiembrie).

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor