Directorul Complexului Energetic Oltenia, Laurenţiu Ciurel, se răfuieşte cu presa gorjeană

Directorul general al Complexului Energetic Oltenia, Laurenţiu Ciurel, a implicat societatea pe care o conduce într-o bătălie în instanţă împotriva unor jurnalişti care au făcut, în ultima perioadă, o serie de dezvăluiri legate de activitatea sa, relatează Hotnews.
Ministerul Economiei, conferinţă de presă susţinută de ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă. În imagine, Laurenţiu Ciurel, dir. la Complexul Energetic Oltenia (Epoch Times România)
Loredana Diacu
23.04.2015

Directorul general al Complexului Energetic Oltenia, Laurenţiu Ciurel, a implicat societatea pe care o conduce într-o bătălie în instanţă împotriva unor jurnalişti care au făcut, în ultima perioadă, o serie de dezvăluiri legate de activitatea sa, relatează Hotnews.

Potrivit sursei citate, managerul CE Oltenia a intentat, în data de 11 martie 2015, două procese împotriva unor jurnalişti care au dezvăluit că, la finele anului trecut, Ciurel a semnat un contract păgubos de vânzare a cărbunelui cu o firmă de apartament din Constanţa, BVA Coal SRL.

Într-unul din cele două procese, CE Oltenia s-a constituit parte civilă împotriva televiziunii locale Tele3 şi publicaţiilor gorjene Gorj News şi Pandurul, în timp ce în al doilea proces intentat jurnalistului Narcis Daju de la Gorj News, reclamant este doar Ciurel. În primul dosar cere despăgubiri de 300.000 lei, iar în al doilea de 50.000 lei.

Respectivele publicaţii au semnalat că, la finele anului 2014, an în care CE Oltenia a avut sute de milioane de lei pierdere, managementul societăţii a renunţat să participe la o licitaţie organizată de autorităţile din Serbia pentru a achiziţiona două milioane de tone de lignit, la un preţ foarte bun. În schimb, CE Oltenia a ales să vândă 1,2 milioane de tone de lignit la un preţ de aproape trei ori mai mic decât ar fi obţinut la licitaţia din Serbia unui SRL înfiinţat cu trei săptămâni înainte de licitaţia organizat de sârbi, licitaţie câştigată, surpriză, de un consorţiu format din două firme sârbeşti şi respectivul SRL. Mai grav, preţul la care vinde CE Oltenia cărbunele acelui SRL ar fi sub costurile din 2014. Mai multe informaţii pe acest subiect, puteţi accesa aici

Acest contract a fost criticat dur de ministrul Economiei, Andrei Gerea, şi însuşi Ciurel a recunoscut că este un contract păgubos pentru companie, ceea ce confirmă mare parte din dezvăluirile jurnaliştilor gorjeni.

Primul dosar (Dosar 1656/95/2015) împotriva jurnaliştilor gorjeni a fost deschis la Tribunalul Gorj, Secţia I Civilă, pe 11 martie 2015, iar al doilea (Dosar 3356/318/2015) la Judecătoria Târgu Jiu, secţia civilă, tot pe 11 martie 2015.

Reamintim că Ciurel este urmărit penal pentru trei infracţiuni de abuz în serviciu în dosarul privind contractele încheiate de casa de avocatură Şova (în care a fost partener şi premierul Victor Ponta) cu complexele Turceni şi Rovinari.

Articolul original poate fi citit aici

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor