Dîncu dă cărţile pe faţă: "Avem creştere economică cu care ne împăunăm în statistici"

România are o creşterea economică fără dezvoltare, cu care "ne împăunăm în statistici", dar nu foloseşte la nimic, a tras un semnal de alarmă vicepremierul Vasile Dîncu.
Dâncu Vasile (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
07.12.2015

"Avem creştere economică cu care ne împăunăm în statistici, dar este creştere fără dezvoltare, iar o creştere fără dezvoltare nu foloseşte oamenilor şi nu foloseşte viitorului, este o creştere care consumă, mai degrabă. Consumă resurse şi dă senzaţia unei dinamici pozitive, dar de fapt nu foloseşte la nimic", a declarat Vasile Dîncu, citat de Agerpres.

România nu a avut niciodată un proiect de dezvoltare, afirmă ministrul Dezvoltării şi Administraţiei, aceasta fiind, în opinia sa, "marea problemă" cu care se confruntă ţara noastră.

"De 200 de ani clasa politică din România caută să unifice ţara. După aproape 200 de ani de politici de unificare am ajuns să avem a treia Românie care s-a dezvoltat în diaspora.

Însă ceea ce nu s-a întâmplat decât o singură dată, şi atunci imperfect, pentru că era ghidat de o ideologie care nu a funcţionat, a fost să construim şi politici de dezvoltare. Noi nu am avut niciodată un proiect de dezvoltare a României, asta este marea problemă", a punctat vicepremierul.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor