Diaconescu: Noi am dat Ucrainei un sistem Patriot de 1 miliard de dolari. Cu costurile astea ce facem? Le punem în deficit?

Cristian Diaconescu (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
10.11.2024

Candidatul independent la prezidenţiale Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe, s-a arătat nemulţumit, într-o discuţie cu jurnalista Denise Rifai într-o emisiune Gândul, de modul în care preşedintele Klaus Iohannis a înţeles să gestioneze o serie de probleme importante pentru statul român.

Jurnalistă: Pe partea de politică externă, şi-a îndeplinit funcţia de conţinut preşedintele Klaus Iohannis cu administraţiile americane?

Cristian Diaconescu: Din punct de vedere al predictibilităţii... România n-a arătat ca Ungaria. Deci n-a avut suişuri şi coborâşuri, nu a făcut surprize de niciun fel. Dar din punct de vedere al creativităţii, din punct de vedere al obţinerii unor angajamente, acorduri...

Jurnalistă: Ce ar fi putut obţine Iohannis şi nu a făcut-o?

Cristian Diaconescu: În primul rând, după părerea mea, în acest moment, faptul că România are nevoie de o preferinţă din multe puncte de vedere în UE şi în NATO, pentru că noi aici apărăm spaţiul UE şi NATO. Am 1200 de kilometri de frontieră cu o zonă de război. Această zonă de război nu afectează alte state la vest de Viena, ne afectează pe noi. Care este contraprestaţia? Noi am dat Ucrainei un sistem Patriot - 1,02 miliarde de dolari a costat. Cu costurile astea ce facem? Le punem în deficit?

Jurnalistă: Le punem, nu? Am obţinut ceva la schimb?

Cristian Diaconescu: În al treilea rând, acordul Schengen. Nu se poate, după părerea mea, bătaia de joc legată de această minciună privind acordul Schengen. Noi nu suntem în Schengen. În Schengen sunt trei spaţii. Eventual se poate lua o decizie politică prin care se stabileşte eşalonarea primirii în toate cele trei spaţii.

Dacă nu e o astfel de decizie, mai am nevoie de încă o decizie politică a Consiliului European ca să mă primească în spaţiul terestru. Şi ca să fie cât se poate de concret, Dunărea, extrem de semnificativă în ceea ce priveşte frontierele, este în terestru. Deci Dunărea nu face parte din Schengen în acest moment.

Este o problemă care, din păcate, excede chiar situaţiei preşedintelui. Nu este vorba numai de preşedinte aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor