Deputatul independent Florentin Gust spune că votează împotriva Cabinetului Ungureanu la fel ca şi senatorul Mircea Geoană

Epoch Times România
09.02.2012

Deputatul independent Florentin Gust a declarat joi, că va vota împotriva învestirii Cabinetului Ungureanu, susţinând că la fel va proceda şi Mircea Geoană, fostul preşedinte al Senatului.

Gust a afirmat că se va prezenta, joi, în Plenul Parlamentului şi va vota împotrivă, pentru că se află în opoziţie şi pentru că Guvernul Ungureanu nu este altceva "decât Guvernul Boc cu alţi actori".

"În sistemul de vot, nu există decât trei opţiuni: pentru, împotrivă şi abţinere. Consider că neprezentarea în plen, aşa cum procedează USL, nu înseamnă decât abţinere. Eu sunt în opoziţie şi mă voi prezenta în Parlament pentru a vota împotriva Cabinetului Ungureanu, care nu este altceva decât Cabinetul Boc cu alţi actori", a declarat deputatul independent Florentin Gust.

Acesta a susţinut că împotriva Guvernului Ungureanu va vota şi Mircea Geoană, fostul preşedinte al Senatului.

Potrivit lui Gust, programul cabinetului Ungureanu nu vine cu nicio soluţie aşteptată de poporul român. "Programul de guvernare al noului Guvern a fost întocmit în trei zile. Or nu poţi face un program de guvernare serios într-un timp atât de scurt. Nu se vorbeşte nicăieri în programul noului Cabinet despre agricultură, despre învăţământ sau despre sănătate, probleme primordiale pentru noi toţi. Programul lui Ungureanu este programul Boc, iar Cabinetul său este Cabinetul Boc cu alţi actori. Piesa este aceeaşi, regizorul este acelaşi, s-au schimbat doar actorii, dar şi aceştia au fost aleşi în aşa fel încât să semene cu cei care au plecat. Deci eu votez împotrivă, aşa cum împotrivă va fi şi votul domnului senator Mircea Geoană", a mai spus Florentin Gust.

Primul-ministru desemnat Mihai-Răzvan Ungureanu şi membrii Cabinetului său se prezintă, joi, în plenul Legislativului, pentru a obţine votul de învestitură din partea senatorilor şi deputaţilor, pe fondul boicotului parlamentar anunţat de Opoziţie.

Potrivit vicepreşedintelui Senatului Petru Filip (PDL), votul de învestitură, ce va fi dat după dezbaterea programului de guvernare a Cabinetului Ungureanu, va fi secret, cu bile.

Pentru a fi învestit, noul Executiv trebuie să întrunească voturile majorităţii deputaţilor şi senatorilor, respectiv 233 de voturi.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor