Delir pe reţelele sociale. O nouă teorie a conspiraţiei după explozia din Rahova pe care "suveraniştii" au început s-o exploateze


La o zi după explozia devastatoare din Rahova, care a provocat moartea a trei persoane, simpatizanţii lui Călin Georgescu şi ai "suveraniştilor" au început să lanseze teorii ale conspiraţiei.
După ce în spaţiul public a apărut informaţia că deflagraţia s-ar fi produs în apartamentul locuit de avocata Vasilica Enache, care a reprezentat victime din Colectiv, pe reţele s-a lansat ideea că explozia ar fi fost provocată pentru a o elimina pe avocata care ar fi lucrat la dosare sensibile şi că "statul paralel şterge urmele prin crimă."
Evident, autorii unor astfel de mesaje, care au mii de like-uri şi redistribuiri, omit să explice de ce "statul paralel" din România ar arunca în aer un bloc ca să elimine o avocată la mai bine de 3 ani după finalizarea dosarului Colectiv 1 — cel care a dus la condamnarea lui Piedone, patronilor clubului etc. — când ar putea proceda mult mai simplu şi fără victime colaterale, presupunând că halucinantul scenariu al "ştergerii urmelor prin crimă" ar fi real.
Contactat de Epoch Times, Adrian Albu, unul dintre supravieţuitorii de la Colectiv, a declarat următoarele:
"Doamna a fost avocata uneia dintre părţile civile din primul dosar. În al 2-lea dosar, cel cu Ponta, Băncioiu şi Arafat, cel care zace la procurori de ani de zile, ea nu era implicată. Chiar e delir şi conspiraţionism, n-are nicio legătură cu explozia din Rahova, e doar o coincidenţă nefericită."
Reamintim că la scurt timp după explozie, la faţa locului au venit Makaveli, personaj care se afişa frecvent cu Şoşoacă, şi un grup de agitatori care au încercat să forţeze perimetrul de siguranţă din apropierea locului exploziei. Intrat în live, Makaveli a incitat contra autorităţilor şi copiilor ucraineni.