Incendiu în Pipera. Două maşini au luat foc, flăcările s-au extins la o ţeavă de gaze

Incendiu in Pipera
Ana Ion
19.10.2025
Incendiu in Pipera
Ana Ion
19.10.2025

Pompierii au intervenit duminică pentru a stinge un incendiu izbucnit la două autoturisme parcate pe bulevardul Pipera din Voluntari, în apropierea Bucureştiului.

Flăcările s-au extins şi la o ţeavă de gaze, care s-a fisurat, iar pompierii au luat măsuri specifice de prevenire şi protecţie, având în vedere că în vecinătate se află un hotel cu cinci etaje. Din acest hotel au fost evacuate 40 de persoane pentru siguranţă.

Traficul în zonă este blocat, iar scurgerile de gaze continuă să fie monitorizate cu maximă atenţie. La faţa locului acţionează patru autospeciale de stingere, două echipaje SMURD, un echipaj CBRN şi unul de descarcerare. De asemenea, a fost solicitată intervenţia unei echipe specializate de la furnizorul de gaz pentru remedierea conductei fisurate.

Autorităţile continuă să supravegheze situaţia pentru a preveni orice pericol suplimentar şi pentru a asigura siguranţa cetăţenilor din zonă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor