"Delict" de conştiinţă. Colonel de aviaţie, cercetat disciplinar după ce a dat un interviu la un protest pro-Justiţie
alte articole
Zeci de mii de români au ieşit pe 26 noiembrie anul trecut în Piaţa Victoriei, la un protest de amploare declanşat de intenţia coaliţiei PSD-ALDE de a adopta legile Justiţiei. Printre aceştia s-a aflat şi colonelul de aviaţie Dumitru Renţea, care a şi acordat un scurt interviu publicaţiei noastre. Participarea la protest şi cele câteva vorbe spuse în faţa camerei de luat vederi i-au adus însă colonelului o cercetare disciplinară.
În data de 12.01. 2017, colonelul Renţea, ofiţer specialist principal la Unitatea Specială de Aviaţie Bucureşti, din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie al MAI, a fost chemat în faţa consiliului de judecată - echivalentul comisiilor de cercetare disciplinară "de la civili". Pe lângă faptul că a ajuns în faţa acestui for pentru că şi-a exercitat dreptul la libera exprimare, drept garantat prin Constituţie, Renţea mai acuză şi faptul că în urma cercetării nu s-a încheiat un proces verbal al şedinţei şi nici nu i-a fost comunicată hotărârea consemnată în procesul verbal. Drept urmare, colonelul s-a adresat şefilor ierarhici, sesizându-o inclusiv pe Carmen Dan.
"În ce priveşte cercetarea disciplinară declanşată la 14.12.2017, pentru interviul dat Epoch Times la 26.11.2017, în temeiul unei sesizări anonime din 07.12.2017, este nelegal faptul că nu s-a încheiat un proces verbal al şedinţei şi nu mi-a fost comunicată hotărârea consemnată în procesul verbal. Am făcut sesizările ierarhic, inclusiv la ministru. Deocamdată nu am fost chemat pentru a mi se prezenta hotărârea. Aştept comunicarea ei măcar în scris", a explicat Renţea pentru Epoch Times.
Redăm declaraţia care l-a dus pe colonelul Renţea în faţa consiliului de judecată. Sancţiunile pe care le poate dispune un consiliu de judecată merg de la avertisment, până la trecerea în rezervă a "vinovatului".
"Sunt funcţionar public. Funcţionarii publici sunt la cheremul politicienilor, ei nu mai au un lider, un conducător, secretarii generali din autorităţile publice centrale nu mai există, sunt doar cu numele şi acum se încearcă şi confiscarea Justiţiei şi Justiţia să fie desfiinţată." - Dumitru Renţea. Colonelul este primul intervievat din materialul video anexat.