Decizie definitivă a judecătorilor: Liviu Dragnea rămâne în continuare la Rahova
alte articole

Fostul lider al social-democraţilor Liviu Dragnea va rămâne în închisoare, după ce Tribunalul Bucureşti i-a respins, joi, cererea de eliberare condiţionată. Decizia este definitivă şi survine la fix 2 ani de când Dragnea a fost închis la Penitenciarul Rahova după ce primise o condamnare de 3 ani şi jumătate de închisoare în dosarul Bombonica.
Anterior, pe 27 aprilie, Judecătoria Sectorului 5 i-a respins o cerere similară fostului şef PSD, dar avocaţii săi au contestat decizia. Deşi nu a fost dus în instanţă la vremea respectivă, Liviu Dragnea a susţinut, prin videoconferinţă, că a stat suficient în penitenciar şi că s-a reabilitat.
"Cred că am stat destul în penitenciar. M-am reabilitat, cred că pot face bine", susţinea acesta. Instanţa nu s-a lăsat însă impresionată şi a respins cererea de eliberare condiţionată a lui Liviu Dragnea, argumentând în motivarea deciziei că fostul lider PSD nu a dovedit că s-a îndreptat în perioada petrecută în spatele gratiilor şi că scopul pedepsei nu a fost atins, chiar dacă inculpatul a atins fracţia corespunzătoare din pedeapsă pentru a putea fi eliberat condiţionat. Detalii aici.
Fostul şef al PSD a ajuns la Penitenciarul Rahova după ce a fost condamnat definitiv la 3 ani şi şase luni de închisoare în dosarul Bombonica. Pe 27 mai 2019, instanţa supremă l-a condamnat definitiv pentru instigare la abuz în serviciu în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.
Prin influenţa pe care o avea în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, Dragnea a contribuit la menţinerea în funcţie la DGASPC Teleorman a două angajate - Anisa Niculina Stoica şi Adriana Botorogeanu, care de fapt nu se prezentau, ci îşi desfăşurau activitatea la sediul Organizaţiei PSD Teleorman.