Decizia PLDM de a-l numi pe Filat premier a fost respinsă de PL şi PD

După cum am anunţat la începutul acestei săptămâni, înaintarea candidatului la funcţia de premier i-a revenit Partidului Liberal Democrat din Moldova, care a decis ca acesta să fie, chiar preşedintele formaţiunii, Vlad Filat, lucru cu care nu au fost de acord celelalte două partide, PL şi PD.
Vlad Filat (JOHN THYS / AFP / GettyImages)
Maria Maevschi
23.07.2015

Partidul Liberal Democrat din Moldova a dorit ca preşedintele formaţiunii, Vlad Filat, să ocupe funcţia de premier, însă celelalte două partide din alianţă, PD şi PL, nu au fost de acord cu candidatura.

Potrivit independent.md, anunţul a fost făcut, miercuri, de Filat, la finele unei noi runde de negocieri, referitoare la constituirea alianţei de guvernare.

„În perioade complicate, liderii nu trebuie să monitorizeze activitatea altora, este necesar să-şi asume responsabilitatea pentru treburile ţării. PLDM a decis: candidatul la funcţia de prim-ministru să fie preşedintele partidului, Vlad Filat. Am discutat cu colegii din coaliţie, dânşii au invocat motive, din punctul meu de vedere mai mult formale, precum că liderii nu ar trebui să iasă în prim plan”, a afirmat liderul PLDM.

Totuşi, Partidul Liberal Democrat a decis deja candidatul pe care îl va propune pentru această funcţie, despre care afirmă că are „integritate şi calităţile necesare” pentru a conduce Guvernul RM, numele acestuia urmând să fie adus la cunoştinţă joi.

Precizăm că Vlad Filat a fost demis din funcţia de premier în aprilie 2013, în urma unei decizii a Curţii Constituţionale, fiind suspectat de corupţie.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor