Decizia de prelungire a restricţiilor pe piaţa muncii a fost în unele cazuri politică, spune Aurescu

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu (DANIEL MIHAILESCU / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
02.02.2012

Secretarul de stat în MAE, Bogdan Aurescu, a declarat, joi, că în unele cazuri rapoartele parlamentelor au constatat efectele pozitive ale liberalizării pieţei muncii, dar decizia de prelungire a restricţiilor a fost una politică.

"Este fără îndoială un drept al lor pe care-l utilizează", a declarat Bogdan Aurescu, referindu-se la decizia a nouă state UE de a prelungi restricţiile pe piaţa muncii pentru români şi bulgari. "În egală măsură, am constatat că sunt şi state care au preferat să renunţe la această posibilitate şi salut în mod deosebit decizia pe care Italia a luat în 29 decembrie de a liberaliza complet piaţa muncii pentru cetăţenii români, pentru cea mai mare comunitate de cetăţeni europeni din Italia", a adăugat secretarul de stat pentru afaceri europene. "Este un exemplu care, fără îndoială, va trebui folosit şi urmat şi de celelalte state membre", a mai spus Bogdan Aurescu.

El a reamintit că raportul Comisiei Europene din noiembrie 2011, un raport cerut de Bucureşti şi Sofia, a arătat efectele benefice ale liberalizării. "Conţinutul acestui raport este extrem de important, pentru că el arată cu mare claritate, pe bază de cifre şi evaluări extrem de concrete, cuantificabile, că liberalizarea accesului la piaţa forţei de muncă pentru cetăţenii români şi bulgari în această speţă nu poate să aibă decât efecte pozitive în ceea ce priveşte economiile statelor respective. Este un raţionament pe care Italia l-a urmat. Din păcate, Spania cu şase luni în urmă l-a inversat", a declarat Aurescu. El a recunoscut, totuşi, că în Spania există o rată foarte mare a şomajului, iar în rândul românilor de acolo chiar mai mare decât în rândul spaniolilor.

Secretarul de stat a mai precizat că România trebuie să-şi continue eforturile, pentru că în orice moment orice stat poate reveni asupra deciziei.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor