De ce o dietă săracă în carbohidraţi creşte colesterolul rău la unele persoane, dar la altele nu
alte articole
Prietenul tău renunţă la carbohidraţi, slăbeşte, se simte mai bine, iar nivelul colesterolului său rămâne stabil. Tu urmezi un plan similar, dar nivelul colesterolului tău din lipoproteinele cu densitate scăzută (LDL) creşte brusc. Diferenţa s-ar putea să nu ţină de voinţă sau de disciplină. S-ar putea să fie parţial determinată de ADN-ul tău.
O nouă analiză a unui studiu clinic desfăşurat pe parcursul unui an sugerează că genetica ar putea ajuta la explicarea motivului pentru care colesterolul oamenilor reacţionează diferit la schimbările alimentare. În rândul participanţilor care au urmat o dietă săracă în carbohidraţi, creşterea aportului de grăsimi saturate a fost asociată cu creşteri mai mari ale colesterolului LDL la cei cu o tendinţă ereditară mai puternică către un nivel ridicat de LDL. În grupul cu un aport mai redus de grăsimi saturate, riscul genetic nu a părut să amplifice în acelaşi mod relaţia dintre aportul de grăsimi saturate şi modificările nivelului de LDL.
Este important să se ţină cont de următoarea precizare: până în prezent, rezultatele au fost prezentate doar într-un rezumat de conferinţă, o modalitate obişnuită de a împărtăşi noile descoperiri ştiinţifice. Rezultatele rămân preliminare până când vor fi evaluate într-un articol complet, supus evaluării inter pares.
Analiza s-a bazat pe date genetice provenite de la 481 de persoane care au participat la studiul clinic „Diet Intervention Examining the Factors Interacting with Treatment Success” (DIETFITS) din 2018, un studiu amplu care a comparat, pe parcursul unui an, dietele sănătoase cu conţinut redus de carbohidraţi şi cele sănătoase cu conţinut redus de grăsimi. Studiul a constatat că, în medie, ambele abordări au condus la o pierdere în greutate similară.
În studiul DIETFITS, termenul „sănătos” a însemnat punerea accentului pe legume şi alimente minim procesate, limitând în acelaşi timp zaharurile adăugate, făina rafinată şi grăsimile trans. Grupul cu dietă săracă în carbohidraţi a redus consumul de cereale şi alimente bogate în amidon; grupul cu dietă săracă în grăsimi a redus consumul de uleiuri, carne grasă şi produse lactate cu conţinut ridicat de grăsimi.
Cercetătorii au examinat modificările nivelului de LDL pe parcursul a şase luni, luând în considerare aportul de grăsimi saturate şi un scor poligenic, care este, în esenţă, un raport de risc genetic ce însumează mii de mici diferenţe de ADN legate de colesterolul LDL. Este ca o medie ponderată a multor mici influenţe genetice, unele care cresc nivelul de LDL, iar altele care îl scad.
În medie, participanţii şi-au redus substanţial aportul de carbohidraţi fără a-şi creşte în mod semnificativ consumul de grăsimi saturate. Cu toate acestea, în rândul celor cu o predispoziţie genetică mai mare către un nivel ridicat al colesterolului LDL, participanţii care au consumat mai multe grăsimi saturate au înregistrat creşteri mai mari ale nivelului de LDL. Rezumatul nu precizează care alimente au determinat diferenţele în ceea ce priveşte consumul de grăsimi saturate.
Genele: doar o piesă din puzzle
Nu toţi experţii sunt convinşi că scorul poligenic este pregătit pentru utilizare personală. Jonny Bowden, specialist certificat în nutriţie, a afirmat că genetica poate contribui la determinarea modului în care putem reacţiona la grăsimile alimentare. Cu toate acestea, el a pus sub semnul întrebării utilitatea scorului genetic utilizat în acest studiu pentru a ghida alegerile alimentare personale ale unei persoane.
„În cadrul consultaţiilor, analizăm genele relevante din punct de vedere clinic, nu mii dintre ele”, a declarat el pentru The Epoch Times. „Două persoane pot urma, în esenţă, aceeaşi dietă cu conţinut redus de carbohidraţi şi mai bogată în grăsimi saturate şi pot avea reacţii lipidice dramatic diferite din cauza geneticii lor subiacente.”
Niciun test genetic nu poate determina singur care sunt cele mai bune grăsimi pe care ar trebui să le consumaţi sau dacă colesterolul LDL va creşte după o schimbare a dietei. Lucia Aronica, o cercetătoare în nutriţie care ţine cursuri la Facultatea de Medicină a Universităţii Stanford pe tema nutriţiei personalizate, a afirmat că cercetarea genetică ar putea contribui, în cele din urmă, la personalizarea recomandărilor nutriţionale, dar că, deocamdată, aceasta nu poate dicta ce ar trebui să mănânce o persoană.
„Răspunsul la dietă este extrem de individualizat”, a declarat Aronica pentru The Epoch Times, adăugând că riscul genetic este doar unul dintre factori. Sănătatea metabolică, compoziţia corporală, sexul, variaţiile de greutate şi alimentele folosite pentru a înlocui carbohidraţii pot, de asemenea, să influenţeze reacţia unei persoane la colesterol. Aronica consideră că deocamdată genetica ar fi „un instrument de cercetare promiţător, mai degrabă decât o metodă validată de a prezice răspunsul unei persoane la LDL”.
O genă care iese în evidenţă este apolipoproteina E (ApoE), care ajută la transportul grăsimilor prin sânge.
„Există persoane care, din punct de vedere genetic, deoarece au o copie a genei ApoE4, sunt susceptibile să aibă probleme cu grăsimile saturate”, a spus Bowden. ApoE se prezintă în patru tipuri diferite. Varianta cu cel mai mare risc este aceea în care se deţine orice copie a E4 de la oricare dintre părinţi.
Rezultatele studiului variază însă, astfel încât simpla prezenţă a genei ApoE nu poate prezice în mod fiabil dacă nivelul de LDL al unei persoane va creşte în urma unei diete cu conţinut redus de carbohidraţi, dar bogată în grăsimi saturate.
Unele cazuri rare nu trebuie trecute cu vederea. Hipercolesterolemia familială este o afecţiune ereditară care determină un nivel foarte ridicat de colesterol LDL încă de la naştere şi care, fără tratament, poate duce la boli cardiace precoce.
„Hipercolesterolemia familială poate afecta profund nivelurile de LDL şi riscul cardiovascular şi trebuie identificată şi gestionată corespunzător”, a spus Aronica.
Priviţi dincolo de LDL
Studiul DIETFITS a măsurat colesterolul LDL şi colesterolul total. Acestea sunt teste importante, dar niciunul nu oferă o imagine completă a riscului de boli cardiace.
„Nu cred că un singur marker spune întreaga poveste”, a spus Aronica. În cazul persoanelor care urmează o dietă cu conţinut redus de carbohidraţi, ea monitorizează şi trigliceridele şi colesterolul lipoproteinelor de înaltă densitate (HDL), deoarece reducerea carbohidraţilor tinde să le îmbunătăţească pe ambele.
În termeni simpli, reducerea carbohidraţilor scade adesea trigliceridele — un tip de grăsime din sânge — şi creşte HDL, colesterolul „bun” care ajută la eliminarea excesului de colesterol din fluxul sanguin. Dar acest lucru nu elimină automat îngrijorarea legată de o creştere semnificativă sau de durată a LDL. Ea consideră că ApoB este deosebit de util.
„Fiecare particulă de lipoproteină aterogenă conţine o moleculă de ApoB, astfel încât aceasta oferă o estimare a numărului de particule circulante capabile să pătrundă în peretele arterial”, a spus ea.
LDL-ul indică cantitatea de colesterol transportată; ApoB indică numărul de particule care îl transportă. Bowden a explicat simplu limitele LDL-ului: „Este un marker. Nu reprezintă riscul în sine.”
Aronica ia în considerare, de asemenea, mai mulţi markeri de testare nu nimai valorile colesterolului.
„În cele din urmă, integrez profilul lipidic cu tensiunea arterială, starea glicemică, rezistenţa la insulină, istoricul familial şi alţi factori de risc clinici”, a spus ea.
Ea ia în considerare şi colesterolul non-HDL şi lipoproteina (a), o particulă ereditară din sânge care transportă colesterolul şi care, dacă are valori ridicate, poate contribui la riscul de boli cardiace şi accident vascular cerebral. Ghidurile din SUA recomandă măsurarea acestei particule cel puţin o dată la vârsta adultă, deoarece, spre deosebire de LDL, aceasta este determinată în mare măsură de factori genetici, mai degrabă decât de dietă.
Nu toate dietele cu conţinut redus de carbohidraţi sunt la fel
Termenul „cu conţinut redus de carbohidraţi” descrie doar ce mănâncă o persoană în cantităţi mai mici. Nu precizează ce alimente consumă în schimb.
O dietă cu conţinut redus de carbohidraţi poate include ulei de măsline, avocado, nuci, seminţe, peşte gras, ouă, legume fără amidon şi proteine minim procesate. O altă dietă se poate baza în mare măsură pe unt, smântână, slănină, cârnaţi, brânză, ulei de cocos şi gustări ceto foarte procesate.
Ambele se încadrează în categoria dietelor cu conţinut redus de carbohidraţi. Totuşi, din punct de vedere nutriţional, ele pot fi la polii opuşi în ceea ce priveşte conţinutul de fibre, gradul de prelucrare şi tipurile de grăsimi pe care le conţin.
„Nu susţin că acel studiu este greşit sau că grăsimile saturate sunt minunate pentru toată lumea. Lucrurile trebuie privite în context”, a spus Bowden.
Acest context este important şi pentru interpretarea acestei analize: participanţii şi-au redus substanţial aportul de carbohidraţi fără a creşte semnificativ cantitatea totală de grăsimi saturate consumate.
„Nu aş interpreta această constatare în sensul că grăsimile saturate sunt irelevante sau că toată lumea va reacţiona în acelaşi mod”, a spus Aronica. Rezumatul preliminar nu specifică care alimente au determinat schimbările în aportul de grăsimi saturate observate de cercetători.
Ce să faci dacă îţi creşte nivelul de LDL
Dacă nivelul de LDL creşte substanţial după începerea unei diete cu conţinut redus de carbohidraţi, Aronica ar schimba mai întâi sursele de grăsimi din dietă, în loc să renunţe automat la restricţia de carbohidraţi.
„Aş înlocui o parte din grăsimi cu ulei de măsline extravirgin, avocado, nuci, seminţe şi peşte gras, reducând în acelaşi timp consumul de unt, smântână şi carne procesată grasă”, a spus ea.
De asemenea, ea recomandă legume fără amidon, alimente minim procesate şi un aport adecvat de fibre în cadrul obiectivului personal de carbohidraţi — urmat de repetarea analizelor de sânge pentru a vedea dacă valorile se modifică.
Bowden adoptă o perspectivă mai amplă, luând în considerare ApoB, insulina în repaus alimentar, inflamaţia, trigliceridele, colesterolul HDL, tensiunea arterială, circumferinţa taliei, somnul, stresul şi activitatea fizică.
„Riscul este o imagine de ansamblu. Este un puzzle cu multe piese”, a spus el.
Dacă rămân întrebări după repetarea testelor şi evaluarea clinică, imagistica poate oferi uneori mai multă claritate. Scanarea calciului din arterele coronare poate identifica placa calcificată din arterele coronare, în timp ce ecografia carotidiană poate depista placa din arterele gâtului.
„Biomarkerii ne ajută să estimăm riscul”, a afirmat Aronica, „dar imagistica ne poate ajuta uneori să determinăm dacă ateroscleroza [acumularea de placă în artere] este efectiv prezentă.”
Rezultatele preliminare ale studiului DIETFITS nu arată că dietele cu conţinut redus de carbohidraţi sunt în mod inerent dăunătoare sau că grăsimile saturate afectează pe toată lumea în acelaşi mod. Ele sugerează că genele, sănătatea metabolică şi alegerile alimentare pot influenţa modul în care colesterolul unei persoane reacţionează la reducerea carbohidraţilor.
„Întrebarea nu este pur şi simplu dacă dietele cu conţinut redus de carbohidraţi sunt bune sau rele”, a spus Aronica. „Ci este vorba despre care variantă de dietă cu conţinut redus de carbohidraţi, pentru care persoană şi ce rezultat are.”
Genele, singure, nu determină rezultatele dvs. în materie de sănătate. Dar ele pot fi încă un motiv pentru care o abordare universală a dietei nu funcţionează — şi încă un argument în favoarea personalizării dietei dvs.
