De ce a ales Japonia energia nucleara dupa ororile de la Hiroshima si Nagasaki

Japonia a mai trecut o data prin asta. Si asta e ceea ce face amenintarea radiatiilor in crestere de la uzina Fukushima Daiichi la fel de misterioasa pe cat de ingrijoratoare: De ce o tara care a suferit ororile de la Hiroshima si Nagasaki a ales de buna voie energia nucleara?

Cele 55 de reactoare ale Japoniei produc aproape 30 la suta din energia electrica a tarii, si strategia pe termen lung inainte de dezastru de la Fukushima a fost sa impinga aceasta cifra spre 50 la suta pana in 2030. Aproape singura printre aliatii sai politici, ale carei ambitii au fost domolite de catastrofele de la Three Mile Island si de la Cernobil, pamantul care a experimentat bomba atomica a ales sa isi extinda reteaua de centrale nucleare, multe dintre ele cu buna stiinta construite in zone seismice.

Orice ar fi pregatit viitorul pentru visele nucleare spulberate ale Japoniei, cum a putut atat de usor ca aceasta sa isi uite trecutul? Raspunsul incepe cu redresarea uimitoare a tarii dupa razboi si cu succesul sau in depasirea devastarii al carei cel mai puternic simbol ramane Hiroshima.

Punctul de cotitura a fost criza internationala a petrolului din 1973, un embargo arab asupra petrolului, care a zguduit o superputere in curs de dezvoltare dependenta de energia importata pentru a-si aproviziona rata anuala de crestere de 10 la suta. Spre deosebire de alte puteri majore, Japonia nu are petrol sau gaze naturale.

Dintr-o data, pe masura ce preturile petrolului au crescut de patru ori, superputerea emergenta si-a recunoscut vulnerabilitatea cea mai mare: Era o insula cu resurse limitate angajata intr-o crestere industriala high-tech si cu un consum de energie electrica non-stop. Progresul promis de politicieni extrem de optimisti in urma distrugerii cauzate de razboi, putea fi realizat numai printr-o versiune extrema de autoaprovizionare. Si astfel, descoperirea unei alternative la petrolul importat s-a transformat intr-o chestiune de securitate nationala, in care fantomele de la Hiroshima sunt de negasit.

"Ei nu vad anomalia", sustine istoricul american John Dower. "Energia nucleara este pentru binele tarii." Securitatea este o idee complicata in Japonia. Securitatea sa politica a fost legata de Statele Unite incepand cu sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, o relatie de stat-client care submineaza sentimentele de mandrie nationala. Deci, toate domeniile in care independenta poate fi exprimata au devenit atractive, fie ca este vorba de protejarea agricultorilor de orez de importuri ieftine sau dezvoltarea unei retele interne de energie, care stabilizeaza economia japoneza si o elibereaza de caracterul imprevizibil al lumii arabe.

"Japonezii vorbesc despre securitate in termeni de sensibilitate culturala", spune Ian Condry de la Institutul de Tehnologie din Massachusetts. "Este la fel de mult o idee de suveranitate cat este una de protectie. Deci, exista un efort pentru a echilibra teama de energie nucleara, cu dorinta de a fi independent de furnizorii de petrol straini."

Pentru a atenua temerile, avocatii japonezi pentru energia nucleara au facut tot posibilul sa accentueze virtutile sale: Este sigura (deoarece este controlata de ingineri pedanti), curata (intr-o tara care pretuieste puritatea) si japoneza. Tokyo Electric Power Co, care exploateaza centrala de la Fukushima Daiichi, expune o mascota curajoasa de animatie pe site-ul sau, care promoveaza "siguranta si necesitatea" energiei atomice. Intruchipari ale mascotei reamintind de personajul cu propulsie nucleara Astro Boy (cunoscut ca Mighty Atom in japoneza) au fost, de asemenea, folosite in centralele electrice ale firmei ca destinatii turistice pentru familii, sustine profesorul de istorie de la Universitatea Concordia, Matthew Penney.

"Publicul japonez a fost ambivalent in legatura cu energia nucleara", afirma el, "dar multi oameni sunt castigati de ideea ca industria reprezinta un exemplu de ingeniozitate japonez care sprijina prosperitatea nationala."

Fantomele de la Hiroshima si Nagasaki ii bantuie pe cei care se indoiesc de energia nucleara, iar supravietuitorii bombardamentelor - cunoscuti sub numele de hibakusha - au fost proeminenti in campaniile impotriva expansiunii nucleare. Si totusi, influenta lor este mai limitata decat si-ar putea imagina un non-japonez. Informatiile despre atentatele cu bomba au fost suprimate in timpul anilor de ocupatie americana in Japonia (1945-1952), iar supravietuitorii exploziilor - bolnaviciosi, desfigurati si saraci — au fost de multe ori evitati de restul societatii japoneze.

Intre timp, un program nuclear civil japonez a fost lansat la inceputul anilor 1950, sustinut de americani si bazandu-se pe mostenirea cercetarii stiintifice din timpul razboiului. Energia nucleara, purtatoare a trecutul ei intunecat, a fost acum idealizata ca un instrument de pace si de ordine. Informatiile despre bombardamentele atomice fiind suprimate, iar victimele iradierii marginalizate, a fost posibil sa se expuna partea benefica a energiei nucleare in tara care a suferit efectele ei cele mai grave.

"Elita politica si corporativa a construit infrastructura proiectului energiei nucleare din Japonia inainte ca publicul japonez sa fi inteles ce s-a intamplat la Hiroshima si Nagasaki", declara Michele Mason, care preda cultura japoneza la Universitatea din Maryland.

Si totusi, Japonia este tara Godzillei, fiara distructiva creata de o explozie atomica care si-a pus amprenta asupra Tokyo-ului, distrugand toata prosperitatea postbelica pe care ar fi putut-o gasi: simbolul partii intunecate a puterii atomice pare mult prea ambiguu. Filmul horror din 1954 a fost determinat de un test nuclear american care a iradiat un trailer japonez de ton, dar, de asemenea, a coincis cu lansarea programului nuclear japonez si a popularizat indoieli impotriva carora avocatii nucleari au trebuit sa argumenteze de atunci pana in prezent.

Monstrii radioactivi sunt la fel de obisnuiti in cultura populara japoneza cum sunt super-eroii in Statele Unite. Avand in vedere proeminenta lor apocaliptica, exuberanta pentru energia nucleara poate arata mai mult ca supracompensare decat ca o uitare colectiva. Dezastrul de la fabrica Fukushima Daiichi a demonstrat natiunii ca energia nucleara nu este nici sigura, nici curata. Este suficient totusi ca este?