Daul, şeful grupului PPE, crede că Ponta trebuie să demisioneze în urma suspiciunilor de plagiat

Joseph Daul, preşedintele Grupului PPE, consideră că premierul Ponta trebuie să demisioneze deoarece nu poate conduce un Guvern dacă nu a respectat un cod elementar de etică şi a plagiat în lucrarea sa de doctorat.
Liderul grupului PPE, Joseph Daul. (JAVIER SORIANO / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
27.06.2012

Joseph Daul, preşedintele Grupului PPE, consideră că premierul Ponta trebuie să demisioneze deoarece nu poate conduce un Guvern dacă nu a respectat un cod elementar de etică şi a plagiat în lucrarea sa de doctorat.

"Prim-ministrul român Victor Ponta, acuzat de plagiat în ceea ce priveşte teza sa de doctorat în drept, trebuie să demisioneze din funcţie dacă aceste acuzaţii se dovedesc a fi fondate", a declarat Preşedintele principalului Grup parlamentar european (PPE), potrivit unui comunicat al biroului de presă al PPE.

"În conformitate cu standardele europene şi cu o jurisprudenţă deja limpede stabilită, prim-ministrul român nu poate să conducă un guvern al unui stat din Uniunea Europeană dacă a comis într-adevăr o fraudă când a obţinut titlul universitar pe care îl deţine. În multe state europene acest principiu s-a aplicat cu succes în trecutul apropiat. Trebuie să se facă lumină cât mai curând în această problemă, deoarece nu este în joc numai credibilitatea unui stat membru, ci credibilitatea întregii Uniuni", a mai spus popularul european.

Daul mai este de părere ca România nu poate decât să piardă teren pe scena europeană daca prim-ministrul insistă să rămână la putere în condiţiile în care nu a respectat un cod de etică elementară.

Premierul Victor Ponta este acuzat că ar fi copiat, în lucrarea sa de doctorat din 2003, în Drept, părţi substanţiale din lucrări deja publicate, fără a fi citate corespunzător, au scris mai multe publicaţii străine precum "Nature" sau "Frankfurter Allgemeine Zeitung". ”Nature a văzut documentele compilate de un denunţător anonim, care indică faptul că mai mult de jumătate din lucrarea de 432 de pagini a lui Victor Ponta (...) constă din texte duplicate. Mai mult, teza a fost republicată cu foarte puţine modificări în cadrul unei cărţi şi reprezintă, de asemenea, baza unei cărţi din 2010”, punctează revista. Revista menţionează că părţi substanţiale din cele trei texte ”par identice sau aproape identice” cu texte apărute în volumele profesorilor de drept Dumitru Diaconu (Diaconu, D. Curtea Penală Internaţionlă, Istorie şi Realitate (Editura All Beck, 1999) şi Vasile Creţu (Creţu, V. Drept Internaţional Penal (Editura Tempus, 1996), dar şi cu traduceri în limba română ale unor părţi dintr-o carte publicată în limba engleză de profesorul Ion Diaconu (Diaconu, I. The International Criminal Court: A New Stage (Nicolae Titulescu Romanian Inst. International Studies, 2002).

Universitatea Bucureşti a adresat o solicitare conducerii Facultăţii de Drept pentru a-şi preciza punctul de vedere referitor la contestarea calităţii ştiinţifice a tezei de doctorat a premierului Victor Ponta.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor