Danileţ: Este inadmisibil ca persoane condamnate penal să predea la facultăţi de Drept. Ştiu cel puţin trei cazuri

Cristi Danileţ (Epoch Times România)
Andrei Popescu
13.03.2021

Judecătorul Cristi Danileţ, fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii, a declarat, sâmbătă, că este inadmisibil ca profesorii de la Drept să fie persoane condamnate penal, precizând că ştie de existenţa a cel puţin trei cazuri.

„La unele facultăţi de Drept există profesori condamnaţi penal. Eu ştiu de cel puţin trei cazuri. Este absolut inadmisibil. Azi, unul dintre ele. Nu pentru un accident de circulaţie sau pentru furtul unui borcan de murături din alimentară să duci la copii de mâncare, ci falsificând acte pentru a sprijini o grupare infracţională din mafia terenurilor”, a susţinut judecătorul pe pagina sa de Facebook.

Magistratul a făcut referire la un articol publicat de Spotmedia.ro, în care se atrage atenţia că asupra faptului că în corpul profesoral al Facultăţii de Drept din Bucureşti se află doi profesori condamnaţi penal în ultimii ani, şi anume: conf. univ. dr. Dan Şova, fost senator şi ministru PSD al Transporturilor, şi lect. univ. dr. Aurel-Jean Andrei.

Potrivit sursei citate, cazul lui Aurel-Jean Andrei, notarul condamnat definitiv pentru „comiterea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni” care este lector universitar la Facultatea de Drept a Universităţii Bucureşti, a fost dezbătut public de mai multe ori în ultimii doi ani şi totuşi acesta a fost menţinut în funcţie şi continuă să le predea şi astăzi studenţilor.

Disputa a început în februarie 2019, când Aurel-Jean Andrei a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu suspendare pentru asociere la săvârşirea de infracţiuni, în lotul Radu Mazăre. Demn de menţionat este şi faptul că Jean Andrei a scăpat de acuzaţiile de abuz în serviciu, fals intelectual şi uz de fals în formă continuată nu fiindcă ar fi fost găsit nevinovat, ci fiindcă acestea s-au prescris, procesul durând mai bine de 10 ani.

În legătură cu această situaţie, decanul Facultăţii de Drept, Razvan Dincă, a afirmat următoarele într-un interviu acordat Spotmedia: „Nici Facultatea de Drept, nici Universitatea din Bucureşti şi nici alte entităţi din România nu pot aplica sancţiuni neprevăzute de lege. Desigur că legiuitorul poate interveni (…) Numai că şi asemenea modificări nu vor produce efecte retroactive”.

În ceea ce îl priveşte pe Dan Şova, acesta a fost închis la Penitenciarul Jilava, unde a executat trei ani de închisoare în dosarul CET Govora, fiind acuzat de procurorii DNA că a primit o şpagă în valoare de 100.000 de euro. Sentinţa a fost anunţată în 20 iunie 2018 de un complet de 5 judecători ai Înaltei Curţi.

Totodată, Şova a dat în judecată Universitatea Bucureşti şi a cerut judecătorilor să oblige instituţia de învăţământ superior să-i plătească salariile de profesor pentru perioada în care a fost închis. Acesta s-a declarat nemulţumit că, deşi Universitatea Bucureşti l-a reintegrat în martie 2019 în funcţia de conferenţiar universitar, nu i-au fost plătite şi salariile din perioada iunie 2018 - martie 2019.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor