Dan Voiculescu, chemat la DNA
alte articole
Dan Voiculescu, patronul Antenei 3, a fost chemat la DNA. Conform Realitatea TV, motivele pentru care acesta a fost chemat nu sunt cunoscute încă, însă procurorii anticorupţie au cerut miercuri o copie legalizată a declaraţiei date de Marian Căpăţână, presupusul intermediar între familia lui Bercea Mondialu' şi Mircea Băsescu.
Recent, Marian Căpăţână a declarat că scandalul traficului de influenţă pe care l-ar fi făcut Mircea Băsescu pentru eliberarea lui Bercea Mondialu' este doar o "făcătură" pusă la cale de patronul Antenei 3.
Căpăţână a mai susţinut că ar fi fost contactat de fiul lui Bercea Mondialu', Florin Anghel, în perioada martie-aprilie 2013, şi acesta i-ar fi oferit 200.000 de euro, cu condiţia să declare că o parte din bani ar fi ajuns la Traian Băsescu. Mai mult, Florin Anghel i-ar fi spus că banii provin de la Dan Voiculescu.
Marian Căpăţână ar fi susţinut aceste declaraţii şi în faţa instanţei.
Dan Voiculescu a anunţat miercuri, pe blogul său personal, că intenţionează să îl acţioneze în instanţă pe Marian Căpăţână
Drept urmare, Dan Voiculescu a anunţat miercuri, pe blogul său personal, că intenţionează să îl acţioneze în instanţă pe Marian Căpăţână, pentru "minciunile" şi "aberaţiile" la adresa lui.
Patronul posturilor TV ce au stârnit uriaşul scandal mediatic în care este implicat fratele preşedintelui a mai declarat că i-a cerut deja Liei Savonea, preşedintele Curţii de Apel Bucureşti, o copie a declaraţiilor făcute de Marian Căpăţână în faţa completului de judecată, "necesară declanşării unei acţiuni în instanţă împotriva acestuia."