Dan Diaconescu cere ca negocierea Oltchim să fie televizată

Avocaţii lui Dan Diaconescu au solicitat în cursul zilei de marţi ca negocierea contractului pentru Oltchim să fie televizată. Aceasta a fost una dintre propunerile făcute de Daniel Fenechiu, avocatul lui patronului de la OTV, înainte cu o zi de a intra în sediul Ministerului Economiei unde urmează să înceapă negocierea contractului de privatizare a combinatului Oltchim.
Combinat industrial (MARIO LAPORTA / AFP / GettyImages)
Liviu Şerbănescu
26.09.2012

Avocaţii lui Dan Diaconescu au solicitat în cursul zilei de marţi ca negocierea contractului pentru Oltchim să fie televizată. Aceasta a fost una dintre propunerile făcute de Daniel Fenechiu, avocatul lui patronului de la OTV, înainte cu o zi de a intra în sediul Ministerului Economiei unde urmează să înceapă negocierea contractului de privatizare a combinatului Oltchim.

"În cursul zilei de ieri, am făcut două seturi de propuneri. Până la ora 14.00, am trimis primul set de propuneri, până la sfârşitul zilei, am făcut al doilea set, ne-am ţinut de promisiune. Suntem pregătiţi să negociem. În ipoteza în care ei nu o să aibă o poziţie corectă, o să informăm presa şi nu excludem posibilitatea unei negocieri televizate. OPSPI nu este în măsură să schimbe condiţiile ofertei, licitaţiei. El poate să ceară orice. Dacă nu are suport legal, poate să ne roage", a declarat Daniel Fenechiu, avocatul lui Dan Diaconescu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor