Cutremur în Sănătate. Vlad Voiculescu anunţă schimbări majore la şefia spitalelor
alte articole
Se anunţă schimbări la conducerea spitalelor. Guvernul Cioloş ar putea adopta săptămâna viitoare o ordonanţă de urgenţă care va ajuta la profesionalizarea managementului de spital, a declarat joi, în cadrul unei dezbateri, ministrul Sănătăţii Vlad Voiculescu.
"O altă bătălie pentru noi este profesionalizarea managementului de spital şi aici vom avea o ordonanţă de urgenţă probabil săptămâna viitoare în Guvern în care facem câteva schimbări despre care noi credem că sunt binevenite. În acest moment, dacă luăm oricare dintre spitalele clinice din Bucureşti, fie că vorbim de Bagdasar- Arseni, de Spitalul Universitar, de Floreasca, dacă vrem să aducem un manager de la AKH (Viena, Austria - n.r.) sau managerul de John Hopkins (Baltimore, SUA - n.r.), acel manager nu ar putea să lucreze în România pentru că nu este cadru universitar. Nu ar putea să participe la concurs. Nu este cadru universitar şi nu este medic primar. Acestea sunt condiţiile pentru a putea participa la concursul de manager.
Cred că trebuie să separăm lucrurile şi să spunem: managerul trebuie să fie manager, trebuie să aibă grijă, de exemplu, ca toaletele să fie curate, ca spitalul să arate decent. Trebuie să avem grijă dacă facem investiţii în echipamente de milioane de euro, atunci clădirea în care vin acele investiţii să fie văruită. Prin management înţelegând inclusiv să existe săpun la toaletă. Lucrăm la contractul de management şi în următoarele săptămâni va fi prezentată o nouă formă a contractelor de management", a declarat Vlad Voiculescu, citat de Agerpres.
În opinia înaltului demnitar, regulile în sistemul sanitar nu au fost respectate multă vreme.
"Dacă vii acum şi te uiţi cum ar trebui să arate lucrurile, chiar aplicând regulile care există, şi aş da exemplul igienei în spitale, ar trebui închise majoritatea spitalelor. Faptul că regulile nu au fost respectate şi respectarea lor nu a fost controlată pentru ani de zile ne-a adus în această situaţie, în care practic aproape orice măsură care are un impact pare ca o măsură cumva total scoasă din context", a explicat Vlad Voiculescu.
În ceea ce priveşte infecţiile nosocomiale, ministrul a subliniat că acestea trebuie raportate "corect", lucru care va fi prevăzut explicit în noul contract de management.
Referindu-se la medicamente, Vlad Voiculescu a precizat că orice politică a preţurilor reprezintă un "compromis" până la urmă. "Cele două principii pe care trebuie să le avem totdeauna în minte sunt, pe de o parte, acces şi, pe de altă parte, sustenabilitate".
"Mai sunt multe lucruri în plan. Acesta este şi motivul pentru care nu o să plec de la minister până în ultima zi. Sunt măsuri de transparenţă care nu au fost niciodată aplicate, nu numai în sistemul sanitar, dar aş îndrăzni să spun în majoritatea autorităţilor publice centrale. Vorbim de transparenţa contractelor publice, vorbim de achiziţii, vorbim de sponsorizări", a mai declarat Vlad Voiculescu.