Cursuri gratuite pentru cei care doresc să lucreze ca voluntari în asistenţa socială

Voluntariatul nu este o practică prea răspândită în România pentru că mulţi oameni se plâng că nu au timp sau resurse pentru a participa la astfel de activităţi. Cu toate acestea, cei care aleg să facă voluntariat sunt oameni foarte entuziaşti, cu multe idei, pe care vor să le pună în practică şi care au nevoie de susţinere. Acestea sunt concluziile la care au ajuns cei de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, după ce au lucrat o perioadă îndelungată cu mai mulţi voluntari.
Voluntar al Corpului Pacii, intr-o activitate cu copii (peacecorps.ro)
Cristina Boiangiu
25.01.2013

Voluntariatul nu este o practică prea răspândită în România pentru că mulţi oameni se plâng că nu au timp sau resurse pentru a participa la astfel de activităţi. Cu toate acestea, cei care aleg să facă voluntariat sunt oameni foarte entuziaşti, cu multe idei, pe care vor să le pună în practică şi care au nevoie de susţinere. Acestea sunt concluziile la care au ajuns cei de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, după ce au lucrat o perioadă îndelungată cu mai mulţi voluntari.

Numărul acestora nu a depăşit 20 de persoane, dar acest lucru nu i-a dezamăgit, ci i-a făcut să creadă că pot atrage şi alţi oameni care să lucreze ca voluntari în proiectele pe care le desfăşoară. De aceea, vor organiza cursuri speciale sub denumirea “Şcoala de Voluntari”, care se va desfăşura în perioada 25 februarie – 28 aprilie.

“Cursurile sunt pentru conştientizarea importanţei voluntariatului şi aduc în discuţie relaţiile cu ceilalţi. După încheierea cursurilor, participanţii îşi vor putea continua activitatea de voluntari. Fiecare dintre cei care se înscriu optează de la început pentru unul sau mai multe cursuri. Cele mai solicitate au fost cel legat de managementul de proiect, la care se învaţă despre cum se scrie un proiect, care sunt pericolele şi riscurile care duc la neaprobarea acestuia, cel de animaţie socio-educativă şi cel despre discursul în public”, a declarat, pentru Epoch Times, Ana Maria Gabor, coordonatorul proiectului.

“Şcoala de Voluntari” îşi propune să fie un proiect de educaţie non-formală, la care voluntarii pot experimenta spiritul civic şi îşi pot folosi ideile şi energia în folosul comunităţii, au precizat cei de la DGASPC. Până în prezent, s-au înscris aproape 100 de persoane care doresc să înveţe mai multe despre voluntariat.

“Şcoala de Voluntari” este structurată în opt module cu următoarele teme:

- ,,Comunic, deci exist!”;
- ,,Banii pot lucra pentru tine”;
- ,,Management de proiect”;
- ,,Hai să ne jucăm!”- curs de animaţie socio-educativă;
- ,,Atenţie, vorbesc!”- curs de deprindere a discursului public;
- ,,Eu conduc, tu conduci...Suntem o echipă!”- curs de leadership;
- ,,Cine sunt şi ce vreau să fac?”- rolul voluntarului în comunitate;
- Curs de prim ajutor.

Ce urmează după cursuri

Cursurile sunt oferite gratuit şi vor avea loc la Centrul de Recreere şi Dezvoltare Personală “Palatul Copiilor” din sectorul 6. Formatorii sunt voluntari cu experienţă bogată în instruirea adulţilor, iar la sfârşitul a minimum trei module de curs, participanţii vor primi o diplomă şi vor avea ocazia să se implice în proiectele derulate de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6.

“Am făcut o cercetare în departamentul nostru de asistenţă socială şi am identificat nevoile de voluntariat. Vom avea mai multe proiecte în perioada mai-iulie, o colaborare cu cei de la Crucea Roşie, la care avem nevoie de voluntari. Aceştia vor merge în centrele de plasament etc. Există o nevoie permanentă de voluntari care sunt implicaţi în diverse activităţi, cum ar fi cele de a face meditaţii cu copiii, de a-i scoate în oraş etc. În timpul primăverii şi verii avem cei mai mulţi voluntari. Vin grupe de studenţi de la Asistenţă Socială şi Psihologie”, a relatat Ana Maria Gabor.

Cei interesaţi să participe la cursuri pot afla mai multe detalii de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector.

“Nu avem un criteriu de vârstă sau de pregătire pentru cei care doresc să se înscrie la cursurile pentru voluntari. Căutăm oameni care vor să se implice în activităţile de voluntariat. Ideea proiectului nostru a pornit de la faptul că vrem să extindem voluntariatul. Am observat că cele mai multe persoane amatoare de voluntariat sunt din rândul adolescenţilor, a tinerilor şi a celor care au puţin timp liber, în afara serviciului”, a precizat Ana Maria Gabor.

Proiectul se adresează tuturor cetăţenilor cu simţ civic care doresc să-şi ajute semenii, cât şi angajaţilor D.G.A.S.P.C. Sector 6 care vor să acumuleze mai multă experienţă în domeniul asistenţei sociale.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor