Tânărul care l-a agresat pe livratorul din Bangladesh a fost trimis în judecată. Care sunt acuzaţiile oficiale


Tânărul din Bucureşti care a agresat în luna august un livrator străin şi, la scurt timp, a fost prins de un poliţist aflat în timpul său liber, a fost trimis în judecată miercuri de către procurori.
„La data de 08.10.2025, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, în urma cercetărilor efectuate de D.G.P.M.B. – Poliţia Sectorului 2, Secţia 7 Poliţie, cu sprijinul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate din cadrul I.G.P.R., a dispus trimiterea în judecată faţă de un inculpat, aflat sub măsura preventivă a arestului la domiciliu, sub aspectul săvârşirii, în concurs, a infracţiunilor de lovire sau alte violenţe (...) utilizarea în public a simbolurilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, ambele cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen”, a anunţat miercuri, 8 octombrie, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti.
Procurorii menţionează că, la data de 26.08.2025, în jurul orei 22:30, în timp ce se afla în mun. Bucureşti, Sector 2, „din motive rasiale şi xenofobe, în scopul de a o determina să părăsească teritoriul ţării, inculpatul a exercitat acte de violenţă fizică asupra persoanei vătămate, cetăţean originar din Bangladesh, lovind-o pe aceasta cu pumnul în zona feţei, provocându-i astfel leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 1-2 zile de îngrijiri medicale”.
De asemenea, la data de 14.06.2025, în calitate de administrator al unui cont creat pe o platformă de socializare, „inculpatul a distribuit un colaj video, nerestricţionat vizualizării, în conţinutul căruia a intercalat în două rânduri simbolul Mişcării Legionare, precum şi o imagine care îl înfăţişează pe Adolf Hitler alături de alte două persoane, în timp ce aceştia se aflau în faţa a două drapele care redau svastica nazistă”.
Pe data de 26 august 2025, în jurul orei 22.30, în Municipiul Bucureşti, Cosmin Tudoran (20 de ani) a lovit cu pumnul în faţă un livrator din Bangladesh care aştepta la semafor. În paralel, agresorul, care a filmat incidentul cu telefonul mobil, a acuzat victima, în limba engleză, că „este un invadator” şi i-a cerut „să se întoarcă la el în ţară”. Tudoran a fost prins la scurt timp de către un poliţist aflat în timpul liber care a observat incidentul.
Inculpatul a declarat, ulterior, că nu poate să respire acelaşi aer cu „subumanii ăştia” şi că el a avut mereu ”sânge pur”.
Pe 27 august, Tudoran a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de Judecătoria Sectorului 2 sub acuzaţia de „lovire şi alte violenţe”, decizie menţinută pe 5 septembrie de Tribunalul Bucureşti.
În timpul cercetărilor pentru săvârşirea acestei infracţiuni, pe baza postărilor din trecut ale lui Tudoran de pe reţelele sociale, procurorul de caz a extins urmărirea penală pe numele său şi pentru „utilizarea în public a simbolurilor fasciste, legionare, rasiste şi xenofobe”.