Cumnatul patronului media Radu Budeanu, apropiat al premierului Ciolacu, pe loc eligibil pe listele PSD Argeş
Cumnatul lui Radu Budeanu, patronul publicaţiilor Gândul şi Cancan, a prins un loc eligibil la Camera Deputaţilor, graţie bunelor relaţii dintre Budeanu şi premierul Marcel Ciolacu, au declarat pentru G4Media.ro surse politice.
Cătălin Viorel Mândroc, cumnatul lui Budeanu, a fost plasat pe locul 3, eligibil, poziţie care ar fi fost rezervată de PSD Central, potrivit presei locale. Familia lui Budeanu se vizitează periodic cu liderul PSD şi cu persoane apropiate acestuia, după cum au declarat surse din mediul politic pentru publicaţia citată.
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat pentru G4Media.ro că a lăsat organizaţia PSD Argeş să facă lista şi că „persoana respectivă este membru de mulţi ani al organizaţiei locale PSD”.
G4media.ro a mai descoperit că Mîndroc a fost asociat într-o firmă cu fiul Mihaelei Elena Neagu, supranumită „Regina contractelor cu statul”. Neagu a apărut brusc, săptămâna trecută, la o dezbatere electorală cu Marcel Ciolacu organizată de Antena 3, aşezată în sală în primul rând alături de Sorin Grindeanu şi Paul Stănescu, doi dintre liderii PSD. Marcel Ciolacu susţine, într-o declaraţie pentru G4Media.ro, că nu o cunoaşte. „Am mers la Antena3 din calitate de candidat, chiar să gestionez 500 de invitaţi şi, se pare, neinvitaţi, este cam mult şi pentru mine”, a mai spus Ciolacu pentru G4Media.ro.
Membru PSD, Cătălin Viorel Mîndroc este cumnatul lui Radu Budeanu, patronul trustului de presă din care fac parte, printre altele, publicaţiile Gândul, Prosport şi Cancan. Astfel, soţia lui Budeanu, Cristina este sora Corinei, soţia lui Mîndroc.
Articolul integral poate fi citit aici.