Cum va arăta harta autostrăzilor din România în 2030?
alte articole
Teritoriul României va fi brăzdat de autostrăzi şi drumuri expres de la vest la est şi de la nord la sud, şase poduri vor traversa Dunărea la graniţa cu Bulgaria, iar pe calea ferată dintre Nădlac şi Constanţa se va circula cu viteze de peste 250 de kilometri pe oră. Cel puţin aşa îşi propune Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Transport AMPOST, care a publicat recent prima variantă de lucru a Masterplanului General de Transport.
Documentul, publicat pe site-ul AMPOST, nu precizează însă câţi kilometri noi de autostrăzi sau drumuri expres va avea România şi nici când vor fi aceştia gata. Cu toate acestea, orizonturile de timp luate în calcul în redactarea documentului sunt anii 2015, 2020 şi 2030.
Pe teren, stadiul actual al lucrărilor este departe de aşteptările Masterplanului General de Transport. Mai exact, doar o mică parte din proiectele de pe harta şoselelor sunt deja finalizate sau se află în curs de execuţie. Potrivit Ziarului financiar, România are în prezent circa 506 kilometri de autostrăzi, dintre care însă doar circa 350 de kilometri au fost inauguraţi în ultimii 23 de ani, astfel că până la construcţia şoselelor prezentate în Masterplan ar mai putea dura alte câteva zeci de ani.
În plus, în construcţie se află în prezent puţin peste 300 de kilometri de autostrăzi, cea mai mare parte a acestora fiind finanţată din fonduri europene. Situaţia acestor autostrăzi se află momentan sub semnul întrebării, în condiţiile în care Comisia Europeană a notificat recent Guvernul de la Bucureşti în legătură cu intrarea în procedură de "presuspendare" a majorităţii axelor prioritare ale Programului Operaţional Sectorial Transporturi, ca urmare a unor deficienţe din cadrul sistemului de gestionare şi control al acestui program.
Prima variantă de lucru a Masterplanului General de Transport include şi una dintre cele mai controversate autostrăzi din ultimii ani şi anume Târgu Mureş - Iaşi, o şosea ce ar urma sa traverseze Carpaţii Orientali şi să coste circa 8,9 miliarde de euro, adică un preţ de peste 30 de milioane de euro pe kilometru. Totodată, o altă şosea pe care românii ar putea circula în câţiva ani este Autostrada Sudului, care va face conexiunea între Bucureşti şi Timişoara, prin partea sudică a României. De altfel, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a publicat deja un anunţ pentru organizarea unei licitaţii pentru realizarea unui studiu de prefezabilitate pentru noua autostradă, informează zf.ro.
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a semnat în aprilie două contracte de consultanţă pentru elaborarea masterplanului general de transport al României şi pentru managementul POS-T, în scopul creşterii ratei de absorbţie de fonduri europene. Cele două contracte, cu o valoare de circa 16 mil. lei (3,7 mil. euro), sunt finanţate din fonduri europene nerambursabile.
Masterplanul va prevede şi estimarea cererii de transport şi a fluxurilor de trafic până în 2030.