Cum subminează Austria şi Bulgaria UE în chestiunea South Stream

În ciuda rezoluţiei adoptate de Parlamentul European care recomanda ţărilor membre să nu participe la proiectul South Stream şi să caute soluţii de a scădea dependenţa de gazul rusesc, mai multe ţări europene acţionează exact invers. În Austria, OMV face paşi concreţi pentru începerea proiectului, iar Bulgaria devine deja ”calul troian” al Rusiei în UE.
Premierul rus Vladimir Putin şi directorul general al Gazprom, Aleksei Miller discută despre construcţia tronsonului submarin al gazoductului South Stream, 30 dec 2011. (ALEXEY DRUZHININ / AFP / Getty Images)
Matei Dobrovie
13.05.2014

În ciuda rezoluţiei adoptate de Parlamentul European care recomanda ţărilor membre să nu participe la proiectul South Stream şi să caute soluţii de a scădea dependenţa de gazul rusesc, mai multe ţări europene acţionează exact invers. În Austria, OMV face paşi concreţi pentru începerea proiectului, iar Bulgaria devine deja ”calul troian” al Rusiei în UE.

OMV a semnat pe 29 aprilie un memorandum de înţelegere cu Gazprom pentru construirea sectorului austriac al South Stream. Şi asta tocmai la o zi după anunţarea noilor sancţiuni impuse de SUA şi UE Rusiei pentru destabilizarea Ucrainei. CEO-ul Gerhard Roiss a declarat că ”miza nu este importarea unei cantităţi mai mari de gaz, ci transportarea de gaz spre Europa ocolind Ucraina”. Ipocrizia lui merge mai departe în sensul că şeful OMV recomandă Ucrainei să-şi scadă dependenţa de ruşi, dezvoltându-şi propriile rezerve, dar Austria abia aşteaptă proiectul rusesc prin care 32 de miliarde de metri cubi de gaz vor ajunge în terminalul Baumgarten.

Deşi Comunitatea Europeană de Energie a declarat că toate acordurile semnate de Rusia cu Austria, Bulgaria, Croaţia, Grecia, Ungaria şi Italia plus Serbia se abat de la normele europene, ministrul austriac al economiei Reinhold Mitterlehner a declarat suportul guvernului pentru implementarea proiectului South Stream în Austria.

Un alt susţinător al South Stream este Bulgaria, care, puternic dependentă de gazul rusesc, întreţine legături netransparente cu Rusia. Autorităţile bulgare au încercat să-şi amendeze legislaţia energetică astfel încât proiectul South Stream şi conducta offshore să scape de reglementările UE . ”Eforturile mari pe care le face guvernul bulgar de a servi interesele Moscovei par să indice că Bulgaria face tot ce poate pentru a fi exclusă din UE şi NATO şi confirmă faptul că ţara este calul troian al Rusiei în Europa”, susţine Aleks Aleksiev de la Center for Balkan and Black Sea Studies din Sofia.

Gazprom a anunţat deja că Bulgaria va semna în curând contractele pentru începerea construcţiei segmentului său din South Stream. Prin urmare Moscova ştie mai bine ce sfori trage la Sofia.

Potrivit revistei germane Spiegel, Bulgaria a devenit un cap de pod pentru Rusia în UE, iar o treime din producţia economică a ţării ar fi controlată direct sau indirect de Moscova. Coaliţia dintre socialişti şi partidul care reprezintă minoritatea turcă DPS trec drept susţinători ai Rusiei, dat fiind că în ambele formaţiuni se regăsesc foste cadre comuniste, colaboratori ai serviciilor de informaţii şi oligarhi care fac afaceri bănoase cu apropiaţii lui Putin. Potrivit jurnaliştilor germani, relaţia ar fi atât de apropiată încât Rusia influenţează direct legislaţia bulgară. Astfel, Gazprom ar fi trimis Ministerului Economiei de la Sofia indicaţii concrete privind legislaţia care priveşte construcţia South Stream. Încercarea autorităţilor bulgare de a scoate conducta offshore de sub incidenţa normelor europene pare să confirme această ipoteză.

Altă ţară-problema este Serbia care participă la Comunitatea Energetică Europeană, deşi nu este membru UE, şi are o poziţie similară. Ca şi în cazul Bulgariei, înţelegerea dintre Serbia şi Gazprom nu este în concordanţă cu regulile UE legate de competiţie. Iar oficialii ţării se opun din răsputeri sancţiunilor impuse Rusiei.

Pe lângă alimentarea diviziunilor în cadrul UE prin aceste state, Rusia va încerca să atace UE la OMC, susţinând că South Stream este un proiect internaţional, iar regulile europene n-ar trebui să i se aplice. Gazprom vrea să scape de prevederile celui de-al treilea pachet energetic şi să obţină o scutire de la regulile de competiţie, care urmăresc prevenirea monopolurilor. Acestea pot limita volumul de gaz pe care compania îl poate exporta în UE chiar la jumătate. Ori Rusia mizează pe o capacitate de 63 de miliarde de metri cubi cu care South Stream ar putea înlocui aproape în totalitate volumul de gaz care tranzitează în prezent Ucraina, de 70 miliarde metri cubi pe an.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor