Cum să comunicăm eficient cu copiii

Comunicarea joacă un rol fundamental în viaţa noastre, iar la baza unei bune comunicări se află întotdeauna capacitatea de a şti să asculţi. Pentru a deveni un bun ascultător, sau mai degrabă un "ascultător activ", trebuie să ţinem cont de câteva elemente cheie ale comunicării.

Printre altele, pentru a înţelege corect mesajul, e necesar să acordăm atenţie maximă celui care vorbeşte, încercând să privim în faţă interlocutorul, fără a fi distras de gânduri sau alţi factori externi. De asemenea, să lasăm cealaltă persoană să termine ce are de spus fără a o întrerupe.

Punând acestea în contextul comunicării cu copiii, există tentaţia de a crede că e foarte important pentru copiii dv. să vă asculte, când, în realitate, este la fel de important pentru dv. să-i ascultaţi.

Atunci când părinţii îşi ascultă copiii ar trebui să arate întotdeauna interes şi să acorde o atenţie sporită la ceea ce li se spune.

Pentru a arăta în mod deschis că ascultaţi, puteţi încuviinţa din când în când, zâmbind şi folosind alte expresii faciale. O atitudine deschisă ar încuraja vorbitorul să continue şi ar face ca persoana să se simtă ascultată.

Este foarte important ca părinţii să fie în măsură să comunice în mod eficient cu copiii lor, iar acest lucru ar trebui să se aplice tuturor membrilor de familie, fără deosebire. Copiii învaţă modurile de comunicare de la părinţi: astfel că, dacă aceştia utilizează comunicarea deschisă şi eficace, copiii vor face la fel.

Atunci când comunicarea dintre părinţi şi copii este eficientă, copiii vor avea o imagine de sine pozitivă şi plină de satisfacţii, se simt mai relaxaţi şi înţeleşi de familie; din contră, atunci când comunicarea este adesea ineficientă, ei se vor simţi neascultaţi sau greşit înţeleşi şi, prin urmare, lipsiţi de importanţă.

Încă de când copiii sunt mici, părinţii trebuie să înceapă să pună bazele pentru o comunicare eficientă, să arate disponibilitate atunci când aceştia pun întrebări sau atunci când doresc să vorbească; este important ca părinţii să arate, de asemenea, bunătate şi înţelegere chiar şi când sunt probleme mai serioase şi este greu să vă păstraţi calmul, deci ar trebui să vă comportaţi cât mai corect. Atmosfera creată astfel, îi determină pe cei mici să se deschidă şi să se confeseze părinţilor.

Copiii fiind deschişi, în conversaţiile pe care le au cu ei, părinţii ar trebui să-i îndrume să fie sinceri, buni cu ceilalţi, toleranţi, să aibă o atitudine de benevolenţă.

Unii psihologi recomandă zilnic 10 minute de activitate în care copiii să conducă o conversaţie cu părinţii. Există tot felul de activităţi plăcute despre care se poate discuta: arte şi meserii, bucătărie şi alte activităţi fizice pe care le puteţi face împreună. Scopul este de a face din aceste activităţi comune un obicei, astfel încât şi copiii să ştie că se pot baza pe acest timp petrecut cu părinţii şi să ştie, mai ales, cât de importanţi sunt pentru dv.

Această rutină paşnică dă ocazia părinţilor să-şi asculte copiii cu dragoste, să le insufle interesul pentru frumos, artă, armonie, să fie buni cu prietenii, să-i ajute pe cei vârstnici cu respect, să fie generoşi.

Cultivarea în mod activ a relaţiei îi dă încredere copilului să vină şi să vorbească cu părinţii despre orice, de la lucruri mai mici până la situaţii mai îngrijorătoare.

Este foarte important ca într-o conversaţie, părintele să se adreseze cu bunăvoinţă, mai ales în cazul în care un copil se confruntă cu dificultăţi sau temeri.

Ca părinte interlocutor, s-ar putea să fiţi şocaţi de ceva ce vă povesteşte, dar trebuie să-i vorbiţi cu calm, să-l ascultaţi cu răbdare, mai ales că nu este mai uşor pentru ei să prindă curaj într-o conversaţie. NU ar trebui să vă arătaţi şocaţi sau îngroziţi, ci să le arătaţi bunăvoinţă şi încredere în cazul în care aceştia sunt deja speriaţi de ceea ce s-ar putea întâmpla din cauza situaţiilor pe care vi le explică.

În aceste cazuri, o stare obişnuită este agresivitatea, când părinţii doresc să acţioneze imediat, mai degrabă decât să asculte ceea ce copiii lor consideră că le-ar fi de ajutor. Încurajaţi-le sentimentele cu comentarii, cum ar fi: "Înţeleg cum te simţi în legătură cu acestă situaţie..." sau "Nu e de mirare să te simţi neliniştit".

A fi aproape de ei sufleteşte şi a vă oferi să-i ajutaţi să rezolve problema în mod benevolent crează o punte solidă între dv. şi copii.

Dar nu este recomandabil să luaţi decizii în locul lor dacă doriţi ca ei să aibă încredere şi să apeleze la dv. atunci când au o problemă. Dacă simt că sunt trădaţi, va fi foarte dificil să înceapă să vorbească deschis cu dv.