Cum s-a ajuns la devalorizarea socială a titlului de doctor? Fost ministru: Doctoratul a fost mai curând o trambulină pentru potenţial impostori

Fostul ministru de Externe Teodor Bakonschi a semnalat luni, într-o postare pe Facebook, că sporul de doctorat e reglementat mai ales în noile state-membre UE, precum România, Bulgaria, Ungaria şi Cehia.
În acelaşi timp, în statele membre din Vest (care au în cârcă mari culturi, plus foste imperii, precum Franţa, Germania, Italia, Spania, Ţările de Jos) NU există sporuri distincte pentru titlul academic doctoral, a precizat Baconschi.
„Altfel spus, în 'noua Europa', doctoratul a fost mai curând ascensor social decât certificat pentru catedră şi cercetarea fundamentală. Şi dacă a fost mai curând trambulină, pe ea au ţopăit inevitabil mai mult veleitari (potenţial impostori) decât cercetători capabili, dedicaţi ştiinţei şi oneşti”, a adăugat fostul demnitar.
Potrivit fostului ministru de Externe, aşa s-a ajuns - „cu maximă stridenţă în cazul românesc” - la devalorizarea socială a titlului doctoral.
„Dacă nu mai e perceput ca valoare semnificativă (asemenea unei bancnote în timpuri de inflaţie severă), guvernul taie acest spor fără scrupule. Doctorii vrednici de respectivul titlu odinioară prestigios (care nu depăşesc poate 20% din masa 'doctorificaţilor') vor fi victimele colaterale ale acestui circuit vicios. Adevărata cercetare întru progresul cunoaşterii - obţinută prin selecţie dură - va rămâne concentrată în zona celor mari din apusul continentului. La noi, mergem voios înainte ca simpli consumatori pasivi de Inteligenţă Artificială. Asta corespunde în fond şi faptului că nu avem universităţi româneşti în top 500”, a scris Baconschi pe pagina de socializare.