Cum răspunde Kovesi acuzaţiilor de plagiat

Aruncată într-un scandal mediatic de proporţii de deputatul Sebastian Ghiţă, unul dintre "clienţii" subordonaţilor săi, şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, a decis să iasă în public pentru a demonta acuzaţiile de plagiat care i se aduc.
Laura Codruţa Kovesi (Eugen Horoiu/Epoch Times)
Andrei Pricopie
30.09.2016

Invitată în emisiunea "Avocatul Diavolului", la Europa FM, procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi a vorbit despre acuzaţiile de plagiat lansate de deputatul PRU Sebastian Ghiţă, care susţine că a fost implicat în presupusa măsluire a raportului de expertiză privind teza sa de doctorat.

"Eu am fost verificată în anul 2012 de Comisia Naţională de Etică. Am fost audiată într-o comisie din care au făcut parte mai mulţi profesori. Se poate verifica dacă este aceeaşi componenţă (ca în prezent - n.r.). M-am prezentat la audieri. Am prezentat probele. Am primit un verdict final, definitiv, acum patru ani. Eu am venit pregătită cu probele pe care eu le-am depus în 2012 la acea comisie. S-a făcut o sesizare în care s-a spus despre 40 de paragrafe dintr-o lucrare de 440 de pagini. Eu vă spun că am respectat în totalitate normele academice. Teza mea este corectă. Aveţi aici toate probele", a expicat Kovesi.

Procurorul şef DNA le-a pus pe masă jurnaliştilor probele şi punctul său de vedere pe care l-a depus când s-a făcut această verificare a tezei de doctorat.

"Prima probă este chiar certificatul de căsătorie, pentru că s-a precizat că Kovesi Codruţa a plagiat-o pe Lascu Codruţa, iar certificatul de căsătorie dovedeşte că sunt una şi aceeaşi persoană", a detaliat şefa DNA.

Întrebată dacă va cere să fie rediscutată teza de doctorat, Kovesi a replicat: "Teza mea este corectă, e o teză pe care am muncit-o. Am lucrat 7 ani la acest doctorat. Am multe articole publicate, pe care eu le-am indicat în teză. Cine are îndoieli cu privire la corectitudine, nu are decât să facă o sesizare".

De ce nu face chiar ea sesizarea? "Sper că glumiţi. Adică, eu care am o teză corectă, să spun – "vă rog, verificaţi-mi dvs. teza, că eu ştiu că e corectă, dar verificaţi-o şi dvs". Cine contestă acest verdict definitiv, să vină cu probe şi să facă sesizare", a subliniat şefa DNA.

În urmă cu puţin timp, prezentându-se în postura de "victimă" a poliţiei politice, Sebastian Ghiţă a depus un autodenunţat la Parchetul General în care susţine că el şi mai mulţi înalţi funcţionari ai Guvernului Ponta au falsificat şi măsluit raportul tehnic de expertiză prin care s-a stabilit că procurorul şef al DNA nu a plagiat în teza de doctorat. Motivul? Deputatul PRU susţine că la acea vreme avea "o relaţie foarte apropiată" cu Kovesi, "fiind practic prieteni".

"Nu doresc să intru în dialog cu inculpatul Ghiţă Sebastian, este trimis în judecată în două dosare, am solicitat arestarea preventivă de la Parlament, n-am obţinut-o, în DNA sunt şi alte investigaţii care îl vizează şi nu sunt finalizate, este sub control judiciar. Nu am fost, nu sunt şi nu voi fi prietenă cu inculpatul Sebastian Ghiţă", a reacţionat Kovesi.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor