Cum îi tratau Securitatea şi partidul pe luptătorii anti-comunişti: Puneţi-i picioarele pe jar încins!

UPDATE: Rămăşiţele pământeşti ale lui Petru Jurchescu, ucis de autorităţile comuniste în 1949, au fost găsite informează IICMER.

"În cadrul unei acţiuni de investigaţii arheologice organizate de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), în parteneriat cu Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca (MNIT), marţi, 5 mai 2015, în localitatea Verendin, com. Luncaviţa, jud. Caraş-Severin, au fost identificate osemintele lui Petru Jurchescu, care a fost rănit grav prin împuşcare în ziua de 18 ianuarie 1949 şi a murit două zile mai târziu, în 20 ianuarie." informează IICMER, într-un comunicat de presă remis Epoch Times.

***

O echipă specializată de arheologi de la IICCMER va deshuma în localitatea Verendin, com. Luncaviţa, jud. Caraş-Severin, osemintele unuia dintre tinerii luptători anticomunişti din Banat, omorât la 21 de ani. Deşi Cocoşilă, cum i se spunea tânărului partizan, avea craniul străpuns de glonţ, cei de Securitate au cerut să fie pus cu picioarele pe jăratec încins pentru a fi forţat să vorbească.

Cocoşilă, pe numele său real Petru Jurchescu, s-a născut în Mehadica, jud. Caraş-Severin, la 26 decembrie 1928, fiind fiul lui Gheorghe şi al Versaviei, născută Velescu. Părinţii săi au locuit în Verendin unde aveau o gospodărie, iar Petru a fost singurul copil al familiei. Tatăl lui Petru a fost mobilizat în armată după începerea celui de-al Doilea Război Mondial, fiind ucis în octombrie 1941 în cursul luptelor duse de Armata română pentru cucerirea oraşului Odessa, se arată într-un comunicat al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER)

Conform surselor documentare cunoscute precum şi mărturiilor unor contemporani, Petru Jurchescu a fost membru în Organizaţia colonelului Uţă, cea mai importantă grupare de rezistenţă înfiinţată în zona Banatului, după instaurarea regimului comunist.

Colonelul Uţă a demisionat din armată la finele lui 1943 pentru ca, după 23 august 1944 să se înscrie în Partidul Naţional Ţărănesc, fracţiunea Maniu, fiind ales preşedinte al organizaţiei PNL Lugoj. Militând pentru ideile democratice, după alegerile falsificate din noiembrie 1946, Uţă a început să fie urmărit de către autorităţile comuniste. Fiind în pericol de a fi arestat, în primăvara anului 1947 intră în clandestinitate şi se refugiază în Munţii Banatului unde a organizat şi preluat comanda unui grup de partizani anticomunişti, acţionând pe teritoriul fostelor judeţe Severin, Caraş şi Mehedinţi. Prin trădare, colonelul Uţă împreună cu alţi trei partizani au fost ucişi în noaptea de 7 spre 8 februarie 1949 într-o confruntare armată cu trupele de securitate, care a avut loc în zona satului Borlovenii Noi, com. Prigor, jud. Caraş-Severin. Organizaţia anticomunistă a continuat să existe şi după moartea lui Ion Uţă, până în anul 1955, dată până la care toţi membrii ei au fost pe rând ucişi sau capturaţi. Pintre membrii grupării se afla şi Cocoşilă.

Cum îi tratau Securitatea şi Partidul pe luptătorii anti-comunişti: Puneţi-i piciorele pe jar încins!

În noaptea de 17 spre 18 ianuarie 1949 mai mulţi partizani, printre care şi Petru Jurchescu, au participat în Verendin la o acţiune organizată prin care s-a încercat procurarea de armament de la activiştii de partid şi de la unele persoane infiltrate de Securitate în comunitate.

Prima persoană vizată a fost Meilă Gaiţă, care era atunci secretarul organizaţiei comuniste de partid din localitate. Partizanii s-au prezentat la casa acestuia, au forţat uşa şi au tras câteva focuri de armă prin ferestre, reuşind astfel să-l intimideze pe Gaiţă, care le-a predat imediat puşca pe care o deţinea. Nu după mult timp, în jurul orei 5 dimineaţa, partizanii au acţionat la casa lui Gheorghe Trebuian, zis Adam, un alt activist local de partid despre care se ştia că este reprezentantul Securităţii. Acesta a fost somat de partizani să predea arma, însă în urma refuzului s-a ajuns la un schimb de focuri.

În cursul confruntării, Gheorghe Trebuian s-a urcat în podul casei de unde a executat foc în direcţia lui Petru Jurchescu, rănindu-l grav pe acesta în zona capului. Ceilalţi partizani au părăsit imediat locul. În timpul schimbului de focuri a fost rănită şi soţia lui Gheorghe Trebuian, care a murit câteva zile mai târziu în Spitalul din Caransebeş. Cei care au cunoscut-o, spun că aceasta a mărturisit înainte de moarte că a fost împuşcată de propriul ei soţ, însă întreaga întâmplare a fost muşamalizată de către autorităţi, moartea femeii fiind pusă în seama partizanilor, arată IICMER.

După ce a fost rănit prin împuşcare, la circa o oră, Petru Jurchescu a fost transportat acasă de către trei persoane, dintre care două sunt cunoscute, fiind vorba despre fraţii Meilă şi Petre Şerengău. În aceeaşi zi, reprezentanţii Securităţii au încercat să obţină anumite informaţii de la rănit, deşi acesta se afla în agonie. Din mărturiile celor care l-au văzut pe Jurchescu rănit, reiese că glonţul intrase prin frunte, perforase cutia craniană şi ieşise prin partea posterioară Chiar şi în această situaţie, au fost îndemnuri din partea unor oameni ai Partidului şi Securităţii prin care muribundul să fie pus cu picioarele în jar aprins pentru a fi forţat să vorbească. De asemenea, se cunoaşte că mama lui Petru a fost reţinută şi torturată. Petru Jurchescu a murit în ziua de 20 ianuarie 1949. A fost îngropat în zilele următoare în cimitirul din partea de sus a satului, situat în locul cunoscut sub denumirea de Motâlvici.

Acţiunea de deshumare va fi efectuată de o echipă specializată de arheologi de la IICCMER, alcătuită din Gheorghe Petrov, Paul Scrobotă şi Horaţiu Groza. Investigaţiile se vor desfăşura în ziua de 6 mai 2015 în prezenţa reprezentanţilor Parchetului Militar, care a fost sesizat de către IICCMER în privinţa acestui caz.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook