CSM va verifica dacă declaraţiile avocaţilor lui Adrian Năstase au adus atingere independenţei justiţiei

Epoch Times România
26.06.2012

Consiliul Superior al Magistraturii urmează să decidă dacă va sesiza Inspecţia Judiciară în vederea verificării declaraţiilor avocaţilor fostului premier Adrian Năstase.

Membrii CSM reuniţi în plen, marţi, au rămas în deliberări cu privire la modul de acţiune în cazul lui Adrian Năstase, după ce procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi a spus că reacţiile avocaţilor lui Năstase "prejudiciază autoritatea judecătorească".

Procurorul general l-a acuzat de asemenea pe ministrul Justiţiei, Titus Corlăţean, că a făcut declaraţii spunând că anumite cazuri sunt politice şi i-a cerut să vină cu dovezi în acest sens. În replică, Corlăţean a spus că nu a făcut astfel de declaraţii, cel puţin de când a fost numit ministru al Justiţiei.

Laura Codruţa Kovesi a cerut trecerea poliţiei judiciare de la Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI) la Ministerul Public, spunând că acest lucru va evita ingerinţele politice.

Potrivit purtătorului de cuvânt al CSM, Monica Prejmereanu, CSM poate decide sesizarea Inspecţiei Judiciare în vederea verificării modului în care a fost afectată independenţa justiţiei prin declaraţiile avocaţilor lui Năstase sau poate recurge la o acţiune mai moderată, în sensul de a face o declaraţie comună prin care să avertizeze mass-media asupra impactului pe care îl poate avea poziţia unor invitaţi în cadrul emisiunilor televizate.

Ministrul Justiţiei, Titus Corlăţean a declarat la plecarea sa de la sediul CSM că se va abţine de la luarea unei decizii în acest caz, însă îi îndeamnă pe toţi la o poziţie ponderată, de rezervă.

"Am propus o abordare pe care o consider corectă - o dezbatere onestă între membrii CSM care au un rol important cu privire la calitatea şi corectitudinea actului de justiţie, pentru că nu am văzut până acum CSM-ul să se exprime public atunci când s-a recurs la justiţia televizată, atunci când deja s-au pus sentinţe referitor la vinovăţia sau nevinovăţia unor persoane", a spus Corlăţean.

Acesta a adăugat că, în calitate de ministru al Justiţiei, a avut o atitudine rezervată şi nu a comentat în spaţiul public chestiuni legate de acest caz.

"Eu cred că ceea ce este important pentru un stat de drept, este ca toţi cei care au intervenit din mediul politic să manifeste o atitudine de rezervă, de abţinere din comentarii, pentru că legea este lege iar procedurile sunt proceduri. Este nevoie ca Justiţia să funcţioneze corect, imparţial, îmi menţin apelul public la rezervă din partea celor care au o atitudine într-o parte sau în alta, este important ca instituţiile statului să fie lăsate să-şi facă treaba şi să respecte legea şi procedurile", a încheiat Titus Corlăţean.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor