CSM: Transferul unui procuror în funcţia de judecător în 1992-2004 nu avea nevoie de un decret prezidenţial

Epoch Times România
07.06.2012

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) susţine într-un comunicat de presă remis joi că transferul unui procuror în funcţia de judecător în perioada 1992-2004 nu era condiţionat de emiterea unui decret prezidenţial.

Precizarea vine după ce avocaţii fostul premier Adrian Năstase au contestat miercuri, în cadrul procesului "Trofeul calităţii", calitatea de judecător a Ioanei Bogdan, magistrat care a făcut parte din completul de judecată la fond, pe motiv că aceasta a fost numită de CSM din funcţia de procuror în cea de judecător fără un decret prezidenţial.

Plenul CSM a ţinut să facă precizări în acest caz "urmare a lansării în spaţiul public a unor teme de dezbatere ce generează controverse, induc şi propagă, în mod fals şi periculos, ideea existenţei unor neregularităţi în actele de numire şi promovare în funcţie a magistraţilor".

Astfel, Consiliul arată că, în perioada 1992-2004, cadrul legal incident în materia numirii, transferării şi promovării magistraţilor a fost reglementat prin Legea nr. 92 /1992 pentru organizarea judecătorească, modificată prin Legea nr. 89/1996 şi republicată, în temeiul art.IV din Legea nr. 142/1997.

Conform art. 69 din Legea nr. 92/1992, promovarea şi transferarea judecătorilor în funcţiile din magistratură se dispun de Consiliul Superior al Magistraturii, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege.

"Promovarea şi transferarea procurorilor în funcţie din Ministerul Public se fac de către ministrul Justiţiei, la propunerea procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege, iar transferarea procurorilor în funcţiile de judecători se face potrivit prevederilor alin 1. În condiţiile legii menţionate, în perioada 1992-2004, trecerea din funcţia de judecător în cea de procuror şi invers era asimilată transferului şi nu era condiţionată de emiterea unui decret de numire de către Preşedintele României", se arată în comunicatul CSM.

Consiliul mai precizează că, odată cu abrogarea Legii nr. 92/1992 şi intrarea în vigoare a Legii nr. 303/2004 privind statutul procurorilor şi judecătorilor, condiţiile şi instituţiile implicate în actele de numire corespunzătoare etapelor de traseu profesional( carieră a magistraţilor sunt reglementate în Cap. V - Promovarea judecătorilor şi procurorilor şi numirea în funcţiile de conducere.

"Acesta fiind cadrul juridic legal, astfel de teme de dezbatere au potenţial de a genera atitudini şi comportamente improprii la nivel mediatic şi social, cu consecinţa afectării legitimităţii şi independenţei justiţiei", susţine CSM.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor