CSM sesizează MJ cu propunerea de ştergere sau cenzurare a datelor cu caracter personal de pe portalul instanţelor
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a decis, joi, sesizarea Ministerului Justiţiei cu propunerea de ştergere sau cenzurare a datelor cu caracter personal de pe portalul instanţelor judecătoreşti în cazul dosarelor arhivate.
Potrivit unui comunicat al CSM transmis AGERPRES, plenul Consiliului a analizat în şedinţa de joi sesizarea Tribunalului Braşov cu privire la posibilitatea ştergerii sau cenzurării datelor cu caracter personal de pe portalul instanţelor judecătoreşti în cazul dosarelor arhivate.
În urma discuţiilor, CSM a apreciat că se impune elaborarea unei proceduri care să permită ştergerea sau cenzurarea datelor cu caracter personal de pe portalul instanţelor şi a hotărât sesizarea Ministerului Justiţiei, în calitatea sa de administrator al portalului, cu aspectele semnalate.
Sursa citată precizează că CSM a avut în vedere aspectele referitoare la dispoziţiile art.4 alin.4 lit. e din Legea 677/2001, potrivit căruia datele cu caracter personal trebuie să fie păstrate doar pentru perioada de timp necesară îndeplinirii scopului pentru care acestea au fost colectate sau pentru o prelucrare ulterioară.
De asemenea, Consiliul a ţinut cont de conţinutul dreptului la protecţia datelor cu caracter personal, care priveşte dreptul persoanei fizice de a-i fi apărate caracteristicile care conduc la identificarea sa şi obligaţia corelativă a statului de a adopta măsuri adecvate pentru a asigura o protecţie eficientă, precum şi de scopul portalului de a asigura transparenţa procedurilor judecătoreşti, prin posibilitatea oricărei persoane interesate de a urmări evoluţia cauzelor supuse judecăţii, prin consultarea listelor de şedinţe de la instanţele judecătoreşti, inclusiv termenele de judecată şi soluţiile date în cauze.
CSM a mai avut în vedere şi aspectele privind prelucrarea datelor, prin înregistrarea numelui părţilor pe portal, care este justificată de scopul portalului pe durata soluţionării cauzei şi care nu se mai impune după soluţionarea, respectiv arhivarea dosarului, dar şi la faptul că după arhivarea unui dosar aflat pe portalul instanţelor, acesta poate fi în continuare identificat după numărul şi obiectul cauzei.