Criză la Oţelul: Grigoraş a plecat, banii au dispărut
alte articole

Petre Grigoraş nu a mai semnat contractul cu Oţelul Galaţi, după ce nu a primit garanţia că va putea construi o echipă puternică. Antrenorul a urmărit meciul cu Petrolul (scor 0-1) din tribună, iar după terminarea partidei a plecat de la echipă. Odată cu Grigoraş au părăsit echipa şi secunzii Dinu şi Moţei. Antrenorul a explicat motivele pentru care a ales să plece de la Galaţi. "Am fost prins într-un război care nu este al meu, dacă nu mă dădeam din cale, mă sfărâmau. Când am venit, vorbisem cu cineva (n.r. - Marius Stan) dar acea persoană nu mai are nicio putere în club. Cu domnul Adamescu nu am vorbit decât acum 2-3 zile prima dată. Unul n-are putere de decizie, pe celălalt nu-l cunosc. Nu am ce să fac în această situaţie, nu sunt genul de om care să mă dau de o parte sau cealaltă a baricadei. Am stat o lună pe cheltuiala mea, tot sperând că se rezolvă. Nici nu vă imaginaţi cât de dezamăgit am plecat. În acest moment cel mai mult îmi doresc ca suporterii să înţeleagă în ce situaţia am fost pus, m-ar durea enorm să fie supăraţi pe mine, să creadă că am plecat ca un laş. Nu conta că am pierdut meciul cu Petrolul, cu acest lot nu îmi era frică, am fi avut cu siguranţă rezultate foarte bune", a declarat Grigoraş.
Totodată, antrenorul a lăsat uşa deschisă pentru o eventuală revenire: "Dacă se rezolvă problemele de la club, eu sunt în ţară, vin şi pe jos înapoi".
Proiectul "Campioanei şi Supercampioanei din 2011", sloganul cu care cei de la FC Oţelul au sperat să ducă echipa spre noi trofee după preluarea acţiunilor de către omul de afaceri Dan Grigore Adamescu, pare să aibă o finalizare total opusă. Conform Prospor, Oţelul este în acest moment sub pericolul iminent de a avea soarta Unirii Urziceni: desfiinţarea. Conform unor surse din interiorul clubului, din conturile clubului au dispărut multe dintre milioanele de euro acumulate în urma participării în Liga Campionilor, iar în interiorul echipei se vorbeşte în şoaptă despre intenţia patronatului de a încerca să scoată cât mai mulţi bani din vânzarea drepturilor federative ale jucătorilor şi a bazei de antrenament Ancora, iar apoi să lase clubul de izbelişte.
Marius Stan, fostul director general al clubului şi acum primar al Galaţiului, a precizat că în momentul preluării clubului de către Adamescu, Oţelul avea în conturi peste şapte milioane de euro şi acum s-a ajuns ca fotbaliştii să fie neplătiţi din decembrie, iar antrenorul echipei să nu aibă contractul semnat. "Mă întreb dacă nu cumva achiziţia acestui club a fost văzută ca o cale de a deţine controlul asupra unor resurse financiare câştigate acolo jos, pe terenul de joc. Mă întreb dacă nu cumva se doreşte sacrificarea unor rezultate sportive doar pentru realizarea unor scheme financiare care nu au nicio legătură cu sportul. Sunt mâhnit să constat înrăutăţirea situaţiei de la FC Oţelul şi să mă delimitez categoric de ceea ce cred că poate fi o subjugare a intereselor sportive celor financiare. Aş fi fericit să mă înşel", a spus Marius Stan într-o scrisoare deschisă.