Criza francului elveţian pe agenda discuţiilor preşedinte-premier

Preşedintele României, Klaus Iohannis, l-a primit în cursul zilei de marţi, la Palatul Cotroceni, pe premierul Victor Ponta în cadrul unei întâlniri de lucru, la care s-au discutat situaţia economică în contextul crizei francului elveţian, precum şi activitatea executivului din această perioadă, informează Administraţia Prezidenţială.
Câştigătorul alegerilor prezidenţiale din România, Klaus Iohannis. (Epoch Times România)
Loredana Diacu
20.01.2015

Preşedintele României, Klaus Iohannis, l-a primit în cursul zilei de marţi, la Palatul Cotroceni, pe premierul Victor Ponta în cadrul unei întâlniri de lucru, la care s-au discutat situaţia economică în contextul crizei francului elveţian, precum şi activitatea executivului din această perioadă, informează Administraţia Prezidenţială.

Potrivit comunicatului Preşedinţiei, preşedintele a discutat cu premierul şi despre situaţia internaţională a României.

Întâlnirea între preşedinte şi premier vine pe fundalul valului de controverse legate de măsurile ce se impun (sau nu se impun) a fi luate pentru ajutorarea românilor cu credite în franci elveţieni, ale căror rate au sărit în aer.

Părerile pe scena politică, în ceea ce priveşte ceea ce ar trebui să facă statul sunt împărţite. Imediat după ce cursul francului a sărit în aer, o serie de politicieni au pledat pentru intervenţia statului în acesta problemă, în timp ce criticii măsurilor populiste (precum Monica Macovei) au arătat că o intervenţie ar fi discriminatorie la adresa românilor cu credite în alte monezi şi ar pune economia în primejdie.

Pe fundalul acestor polemici, PNL şi PDL, care iniţial ceruseră stabilirea unui curs fix pentru francul elveţian, sau derogarea de la plata creditelor în franci, au propus adoptarea de urgenţă a legii insolvenţei persoanei fizice - reglementare menită să vină în sprijinul datornicilor.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor