PNL cere audierea conducerii BNR, pentru protecţia românilor cu credite în franci elveţieni

Scumpirea "peste noapte" a francului elveţian a stârnit valuri de panică pe pieţele financiare, reverberând prompt şi în România. În urma scumpirii monedei elveţiene, PNL cere audierea conducerii BNR la Comisia de Buget, Finanţe şi Bănci a Camerei Deputaţilor, pentru discuţii vizând măsuri de protecţie a celor care au credite bancare în franci.
Andreea Paul (PDL) (Epoch Times România)
Loredana Diacu
16.01.2015

Scumpirea "peste noapte" a francului elveţian a stârnit valuri de panică pe pieţele financiare, reverberând prompt şi în România. În urma scumpirii monedei elveţiene, PNL cere audierea conducerii BNR la Comisia de Buget, Finanţe şi Bănci a Camerei Deputaţilor, pentru discuţii vizând măsuri de protecţie a celor care au credite bancare în franci.

"Situaţia financiară a numeroşi români, care au contractat credite în franci elveţieni, este grav ameninţată după ce Banca Naţionala de la Berna a decis să renunţe la plafonul cursului de schimb al monedei elveţiene. La Bucureşti, decizia a urcat imediat cursul oficial al francului elveţian până la nivelul record de 4,32 lei, în creştere cu 15% faţă de ziua precedentă, 14 ianuarie 2014. Concret, la o rată de 100 de franci elveţieni, de pildă, românul se vede nevoit să scoată din buzunar cu aproape 60 de lei mai mult de pe o zi pe alta, echivalentul a 60 de pâini sau a peste 11 litri de benzină, în urma unei mişcări pur artificiale a cursului de schimb.", declarat prim-vicepreşedintele PNL, Andreea Paul, potrivit unui comunicat de presă remis Epoch Times.

Potrivit deputatului, atât Parlamentul României cât şi BNR au datoria de a nu rămâne indiferente faţă de această situaţie şi, mai ales, faţă de pericolele financiare la care sunt expuşi românii îndatoraţi în franci elveţieni. "Deja, mulţi dintre ei fac mari eforturi ori sunt în imposibilitatea să-şi achite creditele contractate, sub presiunea unui curs galopant.", atrage atenţia Andreea Paul.

Conform datelor BNR, peste 4% din ratele românilor sunt exprimate în franci elveţieni, în timp ce rata creditelor neperformante totale este de 15%, mai arată deputatul, susţinând că, în aceste circumstanţe se impune audierea urgentă a reprezentanţilor BNR pentru identificare unor soluţii care să vină în sprijinul celor îndatoraţi în franci elveţieni la bănci:

"Cer audierea urgentă a reprezentanţilor BNR şi a guvernatorului Mugur Isărescu în Comisia de Buget, Finanţe şi Bănci a Camerei Deputaţilor, pentru un punct de vedere şi soluţii concrete în sprijinul românilor afectaţi, în concordanţă cu regulile europene şi cu un sistem bancar sănătos.", scrie Andreea Paul.

Potrivit deputatului, solicitarea se impune având în vedere că două proiecte de lege care vizează completarea OUG nr. 50/2010 privind contractele pentru consumatori sunt tergiversate în dezbaterea parlamentară în urma poziţiei BNR.

Andreea Paul mai arată că, pentru a-şi sprijini cetăţenii, Franţa a interzis în 2013 creditele în franci elveţian, iar Ungaria a stabilit un curs fix pentru forintul raportat la francul elveţian la care s-au rambursat ratele în perioada 2011-2014. "În România, Tribunalul Galaţi a dat câştig de cauză debitorului, anul trecut, şi a decis conversia creditului la cursul din data acordării, la care se poate adăuga o devalorizare de maximum 10%.", adaugă deputatul, adăugând că nu susţine vreuna dintre aceste abordări, însă se impune un mecanism de sprijin pentru cei afectaţi de calamităţile financiare, similar cu cele existente în agricultură.

Reamintim că joi, Banca Naţională a Elveţiei a produs o stupefacţie generală abolind plafonul de 1,2 franci elveţieni pentru un euro, agreat de Elveţia pe 6 septembrie 2011. Inclusiv şefa FMI, Christine Lagarde s-a declarat surprinsă de această mişcare, bursă elveţiană a scăzut joi cu peste 6% şi o serie de brokeri au dat faliment.

În România, potrivit Hotnews, 150.000 de romani cu credite ipotecare în franci, care îşi văd ratele scumpindu-li-se brusc şi consistent.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor