Cristian Preda o penalizează pe şefa POT: Este purtătoarea unui proiect ce zădărniceşte democraţia

Cristian Preda (Facebook/CDPreda)
Andrei Popescu
26.03.2025

Politologul Cristian Preda a criticat, într-un articol publicat pe site-ul comunitatealiberala.ro, cele mai recente remarci făcute de lidera POT, Anamaria Gavrilă, subliniind în special poziţia acesteia despre instaurarea unei “ordini constituţionale fără partide” şi “fără prea multe vorbe”.

“Ştiu că este delicios să vorbim despre funcţii, dar aici este despre a face pe toţi românii, chiar şi din tabăra cealaltă, să înţeleagă că e o situaţie dificilă pentru România. Noi toţi trebuie să venim împreună şi să facem un push mare şi să instaurăm ordinea constituţională şi libertatea în România. Noi toţi trebuie să trecem peste partide şi peste orice discuţie”, este una dintre declaraţiile la care a făcut referire Preda.

Potrivit politologului, ceea ce este de reţinut din intervenţia liderei POT este “proiectul de a instaura o ordine constituţională fără partide şi fără prea multe vorbe. Nimeni nu a exprimat mai clar acest vis totalitar, de la Carol al II-lea încoace, cel care a suprimat prin decret partidele, pentru a crea apoi un Front al Renaşterii Naţionale, căruia i-a oferit în 1939 şi şansa de a fi legitimat în alegeri, în urma cărora toţi deputaţii şi senatorii au fost îmbrăcaţi în uniforme. Gavrilă e purtătoarea unui proiect ce zădărniceşte democraţia”.

“Ea ne cere să ne unim ‘pentru un push mare’, adică pentru a călca în picioare libertatea de asociere, dreptul la libera exprimare şi competiţia politică. Nu, thank you mult, we do not need aşa ceva”, a continuat el.

Totodată, Preda a atras atenţia asupra aşa-zisei “romgleze”, adică a unei combinaţii de cuvinte din două limbi atât de diferite precum româna şi engleză.

“Expresii ca ‘aici este despre’, ‘să venim împreună’ ori ‘să facem un push mare’ vădesc o evoluţie a vorbirii care nu priveşte doar mediul politic. O americanizare superficială a vieţii noastre publice, petrecută după 1989, a modificat felul cum se exprimă concetăţenii noştri. Iar dacă generaţia naţionalistă a lui C. Vadim Tudor şi George Pruteanu cultiva încă idealul unei limbi române corect vorbite, valul naţionalist recent scrie fără diacritice şi plantează câte un americanism între cuvintele înregistrate în DEX. Fantasma unei conectări la o origine dacă sau getă completează tabloul”, a mai precizat politologul.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor