Cristian David s-a întâlnit cu ministrul afacerilor externe şi integrării europene al R.Moldova
Ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, Cristian David, a avut o întrevedere, miercuri, cu Iurie Leancă, viceprim-ministru, ministrul afacerilor externe şi integrării europene al Republicii Moldova, informează Ministerul Afacerilor Externe.
Cu acest prilej, ministrul David a evocat semnificaţia deosebită a zilei de 27 martie, zi în care, cu 95 de ani în urmă, a fost hotărâtă Unirea Basarabiei cu România, ca rezultat al voinţei poporului, dar şi al muncii şi clarviziunii elitelor politice.
Ministrul Leancă a mulţumit pentru sprijinul constant pe care Guvernul României îl acordă Republicii Moldova în susţinerea traseului european. A apreciat abordarea deschisă, orientată către rezultate, menţionând faptul că s-a intrat într-o etapă nouă în relaţiile dintre cele două state, axată pe proiecte concrete. A mulţumit pentru vizita efectuată de ministrul român în actualul context politic de la Chişinău, precizând că în aceste momente, atât la nivelul clasei politice, cât şi al societăţii civile, există o nevoie mai pregnantă de mesaje de susţinere a reformelor.
Ministrul delegat Cristian David l-a felicitat pe şeful diplomaţiei de la Chişinău pentru rezultatele obţinute în ce priveşte integrarea europeană a Republicii Moldova şi pentru implicarea personală în dezvoltarea parteneriatului strategic cu România. A apreciat consistenţa dialogului politic bilateral din ultima perioadă şi a menţionat că dezvoltarea relaţiei cu Republica Moldova este un subiect asupra căruia există un consens general la nivelul clasei politice şi al societăţii româneşti. A subliniat, totodată, că stabilitatea politică şi predictibilitatea sunt elemente esenţiale pentru atingerea obiectivelor de integrare europeană.
Cei doi demnitari au trecut în revistă proiectele energetice aflate pe agendă, apreciind că este necesară o coordonare atentă pentru materializarea acestora în termenele stabilite.
S-a convenit că trebuie întărită colaborarea între membrii celor două Guverne şi valorificat patrimoniul cultural comun, care face ca relaţia dintre România şi Republica Moldova să fie una specială.