Cristian Buşoi: PNL - pe locul doi în intenţia de vot a românilor
alte articole
Partidul Naţional Liberal se situează pe locul doi în intenţia de vot a electoratului din Bucureşti, după Partidul Social Democrat, reiese dintr-un sondaj de opinie realizat de CURS, la comanda PNL, a declarat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele PNL Bucureşti, Cristian Buşoi, citat de Agerpres.
"În această reuniune a fost prezentat sondajul pe Bucureşti şi a fost prezentat şi rezultatul sondajului naţional, cel puţin la intenţia de vot. Sondajul pe Bucureşti a fost desfăşurat între 11 şi 19 august de Institutul CURS în Bucureşti pe 800 de respondenţi cu o marjă de eroare de sub 3%. Au rezultat câteva concluzii interesante de care vom ţine cont în strategia noastră politică din această toamnă.
O să vă dau doar scorurile politice şi câteva tendinţe, restul datelor sunt chestiuni care ţin de strategia noastră internă. În ceea ce priveşte scorurile partidelor, în Bucureşti sondajul a relevat următoarele rezultate: PSD — 43%, PNL — 29%, USR — 10%, ALDE — 7% şi PMP — 5%", a declarat Cristian Buşoi.
Într-un al doilea sondaj de opinie realizat la nivel naţional pentru liberali, de Novel Research, în aceeaşi perioadă, PNL se situează pe locul doi cu 31% în intenţia de vot a românilor, după PSD care înregistrează 37%, pe locul trei plasându-se USR cu 4%.
Potrivit şefului PNL Bucureşti, acest al doilea sondaj a vizat şi "toţi actorii politici, preşedinţi de partide, premier, preşedinte, liderii naţionali care apar în toate sondajele de opinie".
Întrebat cum s-au plasat în sondaj premierul Dacian Cioloş şi miniştrii tehnocraţi, Cristian Buşoi a precizat că nu va prezenta procentele în privinţa acestora având în vedere că ar fi nevoie de un acord în acest sens al persoanelor în cauză.
"Tot ce vă pot spune este că există o discrepanţă foarte mare între premierul Cioloş şi restul echipei guvernamentale. În timp ce premierul Cioloş se situează la cifre foarte bune, nu dau cifre, restul miniştrilor nu sunt nici foarte cunoscuţi şi nu au reuşit încă să-şi construiască un nivel de încredere comparabil măcar cu al premierului Cioloş sau cu al liderilor partidelor politice. E o realitate pe care o intuiam, dar care se confirmă cel puţin în Bucureşti din acest sondaj de opinie", a explicat liberalul.
Preşedintele PNL Bucureşti a explicat însă că uşa organizaţiei pe care o reprezintă rămâne deschisă pentru Dacian Cioloş şi unii dintre miniştrii săi.
Întrebat despre scorul înregistrat de preşedintele Klaus Iohannis, Buşoi a replicat: "Între liderii dreptei sau între liderii care au fost apropiaţi de PNL sau sunt în continuare în PNL — preşedintele nu mai este pentru că îi interzice Constituţia — preşedintele Klaus Iohannis este, de departe, cel mai bine cotat om politic. (...) În mod clar, preşedintele, cel puţin în Bucureşti, este nu doar peste orice al PNL, detaşat, dar este mult peste scorul PNL".
Pentru a citi continuarea articolului intraţi aici.