Crin Antonescu: Tăriceanu este manipulat pe tema poziţiei USL faţă de UE

Călin Popescu Tăriceanu, fostul lider PNL, este manipulat pe tema poziţiei USL faţă de UE, a declarat joi preşedintele PNL Crin Antonescu.
Călin Popescu Tăriceanu (Epoch Times România)
Liviu Şerbănescu
23.11.2012

Călin Popescu Tăriceanu, fostul lider PNL, este manipulat pe tema poziţiei USL faţă de UE, a declarat joi preşedintele PNL Crin Antonescu.

Întrebat în direct despre declaraţiile lui Tăriceanu referitoare la atitudinea USL faţă de poziţia Românie pe tema bugetului UE, Antonescu a declarat la Realitatea TV că fostul premier liberal este manipulat.

"Se întâmplă un lucru trist cu domnul Tăriceanu pe aceste pasaje, nu în general, sper, care arată cum un om care probabil nu are intenţii rele – nu am motiv să cred asta, nu vreau să cred asta – poate sa să fie manipulat de nişte propagandişti abili. Care sunt cele două teme care au mai rămas propagandei PDL – ARD – Traian Băsescu ? Nu ne mai pot spune că au guvernat bine, nu mai pot face apologia guvernelor Boc, administraţiei Băsescu. Ei spun două lucruri, două mari minciuni: unu - că acuma Ponta nu a absorbit fonduri, că putea să le ia pe toate, şi din cauza asta avem o problemă şi mai spun dânşii Cum să mă mai bat pentru mai multe fonduri, trebuie să fac ciocu' mic, că am absorbit fonduri. Doi, tema care devine centrală a campaniei şi veţi vedea în ultimele două săptămâni – USL este anti-occidental, anti-Uniunea Europeană, vrea să ne scoată din UE. Ce ne spune domnul Tăriceanu în Parlament? Păi la 10 minute după ce premierul prezintă nişte cifre şi arată că gradul de absorbţie este totuşi spre 20%, cu banii care au intrat şi cu banii pe care s-au făcut actele ca să intre, şi domnul Tăriceanu vine şi ne spune, că şi domnul Blaga aseară - Nu-i adevărat, numai 10% au intrat", a declarat Antonescu.

Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a declarat marţi, în plenul celor două Camere ale Parlamentului, că atitudinile de "ţâfnă şi arţag" faţă de liderii UE nu vor face decât ca România să ajungă în postura de ţară "izolată, marginalizată şi frustrată".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor