Tăriceanu: Declaraţiile neinspirate faţă de UE şi lideri ai UE sunt o greşeală
Liderul deputaţilor PNL Călin Popescu Tăriceanu a declarat, marţi, în plenul reunit, că declaraţiile neinspirate la adresa UE reprezintă o greşeală care riscă să ne pună într-o postură de ţară frustrată, marginalizată şi izolată.
„Cred că declaraţiile total neinspirate la adresa Uniuni Europene, a instituţiilor europene, a unor lideri europeni, au fost o greşeală care riscă să ne pună într-o postură de ţară izolată, marginalizată şi frustrată, de ţară care nu a înţeles mecanismele europene, n-a înţeles practicile şi conduita europeană. O poziţie puternică în acest domeniu se construieşte foarte greu, se construieşte în timp şi se construieşte cu eforturi şi nu cu eforturi de orice fel, eforturi mari, care presupun să nu existe în această atitudine nici ţâfnă, nici arţag, dar mai degrabă diplomaţie, conexiuni în lumea occidentală cu prieteni şi aliaţi puternici, cu prieteni şi aliaţi puternici statornici, demersurile să fie făcute cu calm, cu răbdare”, a spus Tăriceanu.