Crin Antonescu lansează atacuri violente la adresa lui Nicuşor Dan şi a lui Bolojan, cot la cot cu Piperea

Fostul candidat prezentat drept pro-european la alegerile prezidenţiale apare într-o înregistrare video la aceeaşi masă cu europarlamentarul Gheorghe Piperea, cei doi lansând atacuri dure la adresa lui Nicuşor Dan şi a lui Ilie Bolojan, scrie Aktual24.ro.
„Avem un preşedinte, Nicuşor Dan, care nu ştie ce se întâmplă cu el, nici măcar pe ce lume se află. Îmi pare rău pentru formularea aproape vulgară, dar aceasta este realitatea. Nu mai am ce să comentez.
În ceea ce-l priveşte pe domnul Bolojan, limitat şi înverşunat, îmi pare sincer rău, însă acest lucru ne va costa şi ne aflăm într-un real pericol.
Ne întoarcem şi închidem cercul de unde am plecat, inclusiv cu raportul american. Nu mai contează ce s-a întâmplat sau nu, cât de corect este un raport sau altul; contează că România ajunge să fie percepută drept o oaie neagră, un exemplu negativ, fără nimeni care să o apere”, a declarat Antonescu în faţa lui Piperea.
Crin Antonescu a continuat atacurile şi duminică seara, la Realitatea Plus, criticându-i din nou pe Nicuşor Dan şi Ilie Bolojan. El a afirmat că participă „cu plăcere” la emisiunea realizată de Anca Alexandrescu.
„Accept această invitaţie tocmai pentru că îi scoate din minţi pe unii. Încearcă să ne reducă la tăcere: nu ai voie să vorbeşti la Realitatea, pentru că acolo ar fi extremişti; nu poţi să-l critici pe Bolojan fără să fii etichetat drept susţinător al lui Georgescu; nu poţi critica caricatura de la Cotroceni fără să fii numit putinist”, a spus Antonescu la începutul emisiunii.
Ulterior, el a vorbit despre o „propagandă nicuşorist-bolojenistă”, afirmaţii primite cu entuziasm de Anca Alexandrescu, susţinând că „singurul meu interes este că în această ţară să se mai poată vorbi liber”.
„Cristian Tudor Popescu continuă să creadă în legenda Bolojan – omul de onoare, omul de cuvânt. Eu nu voi vorbi public despre ce a făcut sau nu a făcut Bolojan în campania electorală, în care pretinde că m-a susţinut. Nu m-am bazat pe sprijinul lui.
Se poate observa că toţi consilierii pe care şi i-a ales, de la Cotroceni până în prezent, au fost susţinători ai altcuiva şi, în timpul campaniei, s-au poziţionat împotriva mea”, a mai afirmat Antonescu.
Acesta a susţinut că PNL a devenit „o anexă jalnică a USR”, argumentând că liderul liberal, din poziţia de prim-ministru, reprezintă „o expresie a progresismului şi a soroşismului”. „Aceasta este drama PNL şi, implicit, drama României. Această putere nicuşorist-bolojenistă nu a fost votată de mai mult de 30–35% dintre alegători. Ei exclud jumătate din ţară – pe cei consideraţi ‘răi’, pe cei cu Georgescu, cu Simion, cu Realitatea – şi îi scot din joc”, a mai spus el.
Întrebat despre „dosarele în care Călin Georgescu este târât şi umilit”, Antonescu a declarat: „A trecut un an de când aşteptăm explicaţii. Preşedintele României a fluturat nişte dosare pentru a fi citite de lideri străini în avion. În ce avion? Nu am înţeles niciodată de ce candidatura lui Georgescu la a doua rundă de alegeri a fost anulată. Oricine poate vedea că este o situaţie extrem de specială, în care un om este chemat săptămânal la control judiciar sub o acuzaţie gravă, de lovitură de stat, iar de aici se pot trage concluzii.”