CPR: Cel de-al doilea refuz CEC, echivalent cu inexistenţa suveranităţii populare în Moldova

Comisia Electorală Centrală lipseşte cetăţenii R. Moldova de dreptul de a iniţia referendumuri legislative, depăşindu-şi astfel atribuţiile care îi revin prin lege, consideră experţii CPR Moldova.
Sigla Comisiei Electorale Centrale (The Epoch Times România)
Maria Maevschi
15.03.2018

Contrar angajamentelor asumate de Republica Moldova, printre altele, prin Memorandumul de înţelegere privind asistenţa macro-financiară cu Uniunea Europeană de 100 milioane euro, la 12 martie 2018, cu votul a şase din nouă membri, Comisia Electorală Centrală (CEC) a adoptat o hotărâre care se înscrie în lista deciziilor şi eforturilor făcute de guvernare în ultimul timp ce au un impact negativ direct asupra democraţiei şi drepturilor civile şi politice ale cetăţenilor.

Hotărând să refuze repetat înregistrarea grupului de iniţiativă pentru organizarea referendumului legislativ de abrogare a sistemului electoral mixt, Comisia Electorală Centrală şi-a depăşit atribuţiile care îi revin prin lege, făcând şi o proprie interpretare a prevederilor Codului Electoral şi a Constituţiei, interpretare care are ca efect lipsirea cetăţenilor Republicii Moldova de dreptul de a iniţia referendumuri legislative.

”Printre argumentele menţionate de CEC se numără faptul că iniţiativa vine cu mai puţin de un an de zile până la termenul de organizare a alegerilor parlamentare ordinare, ceea ce, potrivit CEC, duce la neglijarea prevederilor internaţionale în domeniu, în special a prevederilor Codului bunelor practici în materie electorală al Comisiei de la Veneţia”, se arată într-un comunicat al Centrului pentru Politici şi Reforme (CPR) Moldova.

Pe de altă parte, a menţionat CPR, Comisia a ignorat faptul că prin referendum se vrea renunţarea la noul sistem electoral mixt, care încă nu a fost aplicat şi să se revină la cel vechi proporţional, care a fost aplicat până acum, sau că ”citită în context prevederea Codului nu se referă la exercitarea directă prin referendum a suveranităţii populare, ci la eliminarea oricăror suspiciuni că guvernanţii ar manipula regulile electorale în propria favoare”.

Este de remarcat şi faptul că trei dintre membrii CEC au semnat o opinie separată în care îşi exprimă dezacordul cu decizia Comisiei de a refuza înregistrarea grupului de iniţiativă.

În context, CPR Moldova a ţinut să precizeze că Memorandumul cu UE prevede, dincolo de 28 de acţiuni de natură tehnică, şi o precondiţie de ordin general: ca statul să asigure ”mecanisme democratice eficiente, inclusiv un sistem parlamentar multipartit, statul de drept şi respectarea drepturilor omului şi [să facă] progrese satisfăcătoare în direcţia îmbunătăţirii guvernării liberale, independente şi pluraliste […]”.

Astfel, refuzul Comisiei Electorale Centrale, pentru a doua oară, de a înregistra grupul de iniţiativă pentru revenirea la sistemul proporţional înseamnă că un mecanism democratic – cel al exercitării de către cetăţeni, în mod direct, a suveranităţii populare – a fost declarat inexistent.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor