Corupţie în sistemul de educaţie din Rusia: De ce să înveţi, dacă poţi să dai mită? (Der Spiegel)
alte articole
'Pilele' sunt atotputernice în Rusia: mită dau părinţii, mită dau studenţii, întregul sistem de învăţământ este corupt. Nici rectorii universităţilor nu fac excepţie, notează publicaţia germană Der Spiegel, preluată de Inopressa.ru.
În vara lui 2011, directorul Universităţii de Medicină 'Pirogov' de la Moscova a anunţat că la instituţia pe care o conduce vor da admitere 600 de olimpici şi că deja au fost împărţite între aceştia toate locurile de la buget. Însă, cei 600 de olimpici nu au existat niciodată, astfel că directorul a împărţit locurile 'eliberate' contra 10.000 de euro 'elevilor cu note proaste, dar cu părinţi bogaţi'.
În condiţiile în care învăţământul din Rusia s-a scumpit, Duma de Stat (camera inferioară a legislativului rus) este considerată cel mai 'savant' parlament din lume: din 450 de deputaţi, 143 au titlul de doctor în ştiinţe, iar 71 dintre ei se pot numi profesori.
Însă, oricine ştie că, în Rusia, titulaturile ştiinţifice arată de cele mai multe ori nu buna instruire a deţinătorilor, ci doar capacităţile lor de plată, comentează Der Spiegel. Foarte puţine lucrări de doctorat rezistă unei temeinice verificări. Astfel, în 2006, oameni de ştiinţă americani au demonstrat că, în lucrarea sa de disertaţie Vladimir Putin a copiat pagini întregi dintr-o oarecare lucrare americană.
Potrivit expertului Eduard Klein de la Universitatea din Bremen, care cercetează fenomenul corupţiei în sistemul de învăţământ rusesc, 'la început de semestru, la unele cursuri sunt înmânate fără pic de jenă liste cu 'tarifele pentru note'', iar un student rus i-a spus că, 'după examen, celor care nu l-au susţinut le sunt împărţite formulare pentru transferuri bancare: transferi banii conform datelor precizate pe formular şi vei lua sigur reexaminarea'.
Pentru cadouri materiale care costă mai puţin de 75 de euro, ruşii nu sunt cercetaţi penal. Însă, cel care este surprins că primeşte bani, poate să ajungă la închisoare şi să 'zboare' de la universitate. În orice caz, asta este litera legii.
În realitate, însă, cazurile de corupţie din sistemul de învăţământ ajung arareori la cunoştinţa publicului larg, chiar dacă, potrivit unor sondaje, mită au dat între o treime şi jumătate dintre studenţii din Rusia.
Faptul că profesorii fac acest lucru nu este de mirare: salariile lor variază între 450 şi 650 de euro pe lună (echivalent în ruble). Într-un oraş precum Moscova, aceşti bani nu ajung în mod cert pentru chiria locuinţei.
Dietmar Wulff , care a predat timp de şapte ani ca lector la Universitatea din Voronej, pe linia Serviciului german de schimb academic, nu a luat mită, însă acest lucru nu a rezolvat prea mult problemele. Wulff povesteşte că nu a admis un student la examen, însă prodecanul l-a trecut el însuşi pe respectivul student. Atunci când Wulff s-a plâns decanului, acesta i-a explicat că 'se preocupă de viitorul facultăţii', deoarece fiecare student plăteşte în medie pentru studii circa 1.000 de euro pe an, în timp ce studenţii picaţi nu pot servi drept sursă de venit.
În condiţiile în care numărul de tineri este în scădere în Rusia, universităţile din această ţară sunt nevoite să lupte pentru fiecare student, conchide Der Spiegel.