Coronavirus. Hilde Brandl: Banii pompaţi în economie trebuie să ajute oamenii şi companiile şi nu statele

Hilde Brandl
Hilde Brandl (Facebook / Hilde Brandl)

„Banii suplimentari care ajung în economie în Uniunea Europeană şi în România trebuie să ajute direct oamenii şi companiile şi nu trebuie să aibă ca scop salvarea guvernelor care au cheltuit iresponsabil banii din taxele şi impozitele cetăţenilor”, atrage atenţia Hilde Brandl, preşedintele Asociaţiei Oamenilor de afaceri liberali din Bucureşti, în condiţiile în care UE a anunţat alocarea de fonduri statelor membre pentru combaterea efectelor crizei declanşate de pandemie.

Liderul liberal mai opinează că în ultimii ani, guvernele au cheltuit bani pe care nu îi aveau pentru a obţine voturi din partea cetăţenilor dar că acum, când este cu adevărat nevoie de o injecţie de capital, aceşti bani trebuie să meargă către oameni şi companii, adică către cei care ţin în spate economia.

„Salut decizia Uniunii Europene de a suspenda Pactul de Stabilitate, ceea ce oferă statelor posibilitatea să guverneze cu deficite de peste 3% din PIB, însă trebuie să fim foarte atenţi unde ducem aceşti bani. Dacă continuăm să susţinem consumul, birocraţia şi actuala formă a statului maximal, nu vom face altceva decât să adâncim criză economică.

Dacă, în schimb vom duce banii strict către companiile afectate de efectele coronavirusului, pentru ca acestea să supravieţuiască acestei perioade, atunci ne asigurăm că economia îşi va reveni foarte repede după ce vom scăpa de acest virus”, arată Brandl.

„În prezent sunt zeci de mii de companii în România afectate de actualul context. Tocmai de aceea, este nevoie de mii de măsuri rapide, atât la nivel european cât şi naţional, pentru a se evita o catastrofă care ar putea afecta economia pentru ani buni de acum înainte. O astfel de măsură trebuie să fie reducerea normei de lucru cu plata unui procent stabilit de companie (între 30-50%), iar restul să fie plătit de către Stat. Totodată, aceşti angajaţi trebuie scutiţi de contribuţii şi impozitul pe venit”, explică Brandl. „Lecţia acestor zile trebuie să fie că trebuie să trecem prin această încercare împreună. Doar împreună, politicieni, mediul de afaceri, economişti, putem identifica cele mai bune şi cele mai rapide soluţii. Altfel nu se poate”, mai spune Brandl.