Corlăţean: România îşi menţine obiectivul aderării la Schengen în martie 2013
România îşi menţine obiectivul privind o aderare în două etape la spaţiul Schengen în luna martie, a declarat, joi, la Bruxelles, ministrul de externe, Titus Corlăţean, care a adăugat că Bucureştiul trebuie să lucreze în continuare la acest obiectiv.
Ministrul Titus Corlăţean a afirmat că a avut o discuţie la Bruxelles cu omologul olandez, iar în perioada următoare, prin intermediul Ambasadelor de la Bucureşti şi Haga, va fi stabilită data exactă a întâlnirii oficiale dintre şefii celor două diplomaţii.
„Eu sunt deschis să fie la Bucureşti şi atunci, în mod evident, discuţia bilaterală va avea şi o importantă componentă economică, sau la Haga, ceea ce îmi permite să pot avea discuţii nu doar cu omologul olandez, dar şi în alte zone instituţionale, inclusiv la Parlament, pentru că Parlamentul are, de asemenea, un rol important în discuţiile legate de aderarea României la spaţiul Schengen”, a afirmat Titus Corlăţean.
El a dat asigurări că Bucureştiul îşi menţine obiectivul vizând o aderare în două etape la spaţiul Schengen în luna martie, în pofida speculaţiilor apărute în presă privind un raport defavorabil pe justiţie, care ar determina Olanda să se opună în continuare aderării României.
„Obiectivul este menţinut şi trebuie să lucrăm la acest obiectiv. Cred că dacă şi componenta parlamentară se va adăuga foarte rapid - am discutat cu preşedinţii celor două camere ale Parlamentului şi le-am adresat şi solicitarea în scris de a constitui cât mai repede posibil grupurile parlamentare de prietenie cu Olanda şi cu alte câteva state unde avem acest interes direct şi să putem avea şi contactele parlamentare cât mai rapid posibil, mai ales că la Haga avem un Parlament nou ales - acest lucru va ajuta foarte mult”, a subliniat şeful diplomaţiei române.
Subiectul aderării României şi Bulgariei la Schengen va figura pe agenda Consiliului JAI din martie, când s-ar putea lua o decizie privind intrarea în două etape, mai întâi cu graniţele aeriene şi marime şi apoi cu cele terestre.
Olanda a anunţat, prin intermediul misiunii diplomatice de la Bucureşti, că îşi va stabili poziţia după raportul MCV care ar urma să fie publicat la 30 ianuarie.
„Punctul de vedere al Olandei rămâne neschimbat. Guvernul va aştepta raportul pe Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) înainte de a stabili, în cooperare strânsă cu alte ţări membre, poziţia cu privire la aderarea la zona Schengen. Este important atât pentru România, cât şi pentru întreaga Uniune Europeană ca măsuri durabile să fie luate în reforma justiţiei, măsuri deja convenite între România şi UE. Aşteptatul raport MCV va face lumină asupra progreselor realizate în sensul reformei şi consolidării sistemului de justiţie, precum şi în cel al combaterii corupţiei. Comisia Europeană va face o evaluare pe cele patru condiţionalităţi (benchmarks), incluzând şi procesul de implementare a noilor coduri şi a strategiei naţionale anti-corupţie. Bazându-se pe rezultate, Olanda va lua o decizie înainte de viitorul Consiliu pentru Justiţie şi Afaceri Interne din 7-8 martie a.c.”, a precizat, la 10 ianuarie, Ambasada Olandei.
MAE şi MAI îşi vor intensifica demersurile diplomatice în dosarul aderării României la Schengen, scoţând în evidenţă investiţiile făcute, pregătirea personalului, precum şi eforturile de a îndeplini criteriile de protecţie a frontierelor externe ale UE, a precizat recent MAE, la solicitarea NewsIn.
Obiectivele României la Consiliul JAI din martie a.c. privesc o decizie favorabilă referitoare la o formulă de aderare în două etape, cu eliminarea, chiar din luna martie, a controlului la frontierele interne aeriene şi maritime, urmând ca, ulterior, să fie eliminat controlul la frontierele terestre. În acest sens, MAE salută angajamentul Preşedinţiei irlandeze a UE pentru continuarea negocierilor în vederea ajungerii la un acord privind aderarea României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen”, a precizat Ministerul de Externe.
Ministerul de Externe a punctat faptul că, pentru realizarea acestui obiectiv, are în vedere, alături de Ministerul de Interne, „intensificarea demersurilor diplomatice pentru a determina adoptarea unei decizii favorabile la Consiliul JAI din luna martie”.
„Vom sublinia investiţiile semnificative, în timp de criză economică, făcute de România în echipamente de ultimă generaţie şi pregătirea personalului, în scopul de a asigura graniţele noastre la cel mai înalt nivel şi de eforturile noastre de a răspunde cu deplină responsabilitate faţă de cerinţele de protecţie a frontierelor externe ale UE. De asemenea, vom accentua faptul că aderarea României la Spaţiul Schengen este de natură să genereze efecte pozitive nu numai pentru România, ci şi pentru statele membre, inclusiv din perspectiva funcţionării efective a pieţei interne, generatoare de oportunităţi de investiţii şi creştere economică”, a declarat Ministerul de Externe.
În programul Preşedinţiei irlandeze a UE chestiunea aderării celor două ţări este menţionată într-o singură propoziţie. Preşedinţia „va continua negocierile în vederea avansării către un acord privind aderarea României şi Bulgariei la Convenţia Schengen”.