Continuă dezbaterile asupra excluderii lui Silvio Berlusconi din Senat (presa italiană)

Dezbaterile din cadrul Comisiei speciale pentru imunitate a Senatului italian vor fi reluate joi pentru a decide situaţia senatorului Silvio Berlusconi, înainte de un vot final care are şanse mari să ducă la excluderea liderului dreptei italiene din parlament, după ce acesta a fost condamnat de Curtea de Casaţie pentru evaziune fiscală, informează miercuri presa din Peninsulă.
Senatorul italian Silvio Berlusconi. (ALBERTO LINGRIA / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
11.09.2013

Dezbaterile din cadrul Comisiei speciale pentru imunitate a Senatului italian vor fi reluate joi pentru a decide situaţia senatorului Silvio Berlusconi, înainte de un vot final care are şanse mari să ducă la excluderea liderului dreptei italiene din parlament, după ce acesta a fost condamnat de Curtea de Casaţie pentru evaziune fiscală, informează miercuri presa din Peninsulă.

Cotidianul La Repubblica de la Roma scrie că soarta lui Berlusconi va fi decisă probabil joi, dacă Senatul de la Roma nu va hotărî să amâne din nou decizia finală asupra excluderii sale din camera superioară a parlamentului italian, în urma sentinţei definitive a Curţii Supreme de justiţie de la Roma, care l-a condamnat pe liderul dreptei italiene, pe 1 august, la patru ani de închisoare cu executare, pentru fraudă fiscală în dosarul Mediaset.

Partidul lui Berlusconi, Poporul Libertăţii (PdL, de centru-dreapta), a cerut mai mult timp pentru a depune documente suplimentare. 'Am decis să ne întâlnim din nou joi', a declarat Dario Stefano (din partidul Stânga, Ecologie şi Libertate, SEL), preşedintele acestei Comisii speciale pentru alegeri şi imunitate, din cadrul Senatului de la Roma, comisie formată din 23 de membri care fac parte din principalele partide din Italia: PdL, Partidul Democrat (PD, de centru-stânga), Mişcarea 5 Stele (M5S, la opoziţie), SEL (la opoziţie) şi partidul centrist Alegere Civică, fondat de Mario Monti, semnalează principalul cotidian roman.

Cotidianul Corriere della Sera din Milano relevă faptul că Poporul Libertăţii (PdL) va vota în favoarea lui Berlusconi (fondatorul acestui partid), în timp ce PD şi M5S au anunţat că vor vota pentru excluderea senatorului Berlusconi din parlament. Dacă Senatul va decreta decăderea lui Berlusconi din postul de senator, acest lucru va atrage după sine şi retragerea eligibilităţii sale, în virtutea legii Severino adoptate în 2012.

Potrivit legii Severino (după numele doamnei Paola Severino, ministrul justiţiei din cadrul guvernului tehnocrat condus de Mario Monti în perioada noiembrie 2011 - aprilie 2013), după condamnarea sa definitivă la 1 august la o pedeapsă cu închisoarea (de patru ani, dintre care trei fac obiectul amnistierii), Silvio Berlusconi nu îşi poate păstra funcţia de senator, obţinută în urma alegerilor generale de la sfârşitul lunii februarie 2013, remarcă principalul cotidian milanez.

În această perspectivă, parlamentarii din PdL au devenit ameninţători şi au declarat că, în cazul în care Comisia votează expulzarea lui Berlusconi din parlament, partidul fondat de fostul premier nu va mai putea susţine guvernul de mare coaliţie între stânga, dreapta şi centru condus de actualul premier Enrico Letta (moderat de centru-stânga şi secretar adjunct al Partidului Democrat). Aceste ameninţări au fost respinse marţi de secretarul Partidului Democrat, Guglielmo Epifani (fost sindicalist de stânga), care a declarat că 'legea trebuie să fie aplicată, altfel Italia va putea deveni o junglă', precizează publicaţia amintită.

Cotidianul La Stampa din Torino scrie că, în această situaţie dificilă şi tensionată a politicii italiene, preşedintele ţării, Giorgio Napolitano, a invitat marţi toate forţele politice din Italia să 'întărească unitatea naţională' pentru a evita o criză de guvern, pe care ţara nu şi-o poate permite în această perioadă de criză economică.

'Situaţia guvernului italian în atenţia Uniunii Europene', scrie publicaţia de stânga Il Fatto Quotidiano de la Roma, care subliniază faptul că tensiunile italiene pun în alarmă Bruxelles-ul. Comisia Europeană 'urmăreşte evoluţia dezbaterii politice din Italia şi are încredere în democraţia italiană şi în partide, care vor da dovadă de responsabilitate', a afirmat marţi Olivier Bailly, purtător de cuvânt al Comisiei Europene, declaraţie subliniată de publicaţia citată.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor