Constantin iese la atac: "Guvernul Cioloş a decredibilizat total noţiunea de tehnocrat"
alte articole
Guvernul condus de premierul Dacian Cioloş a decredibilizat total noţiunea de tehnocrat, acuză, în cadrul unei conferinţe de presă, copreşedintele ALDE Daniel Constantin, fost ministru al Agriculturii.
"Noţiunea de tehnocrat, de specialist, a fost decredibilizată total de actualul guvern, avem de-a face cu un guvern care nu performează în foarte multe domenii. Nu se poate ca primul ministru să substituie activitatea tuturor miniştrilor. Am avut cazuri concrete în zona de educaţie, sănătate, agricultură şi justiţie. Cum apare un ministru vizibil, face o gafă imensă, cu consecinţe economice.
Ceilalţi miniştri nu există. În afară de prim-ministru şi de miniştrii care au gafat, nu există alţi miniştri. Sigur, mai există Dîncu, care are o performanţă la care trebuie să fim atenţi, pe Borc l-am văzut de două ori în spaţiul public", a precizat Daniel Constantin, citat de Agerpres.
Spre exemplu, şeful ALDE susţine că ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, care a fost secretar de stat în mandatul său la agricultură, nu este capabil să se adapteze zonei de management.
"Ca specialist să spunem că am lucrat bine, din păcate trecerea de la specialist la zona de management este dureroasă şi nu reuşeşte să se adapteze. Suntem în aprilie şi nu sunt plătite subvenţiile către agricultori, în condiţiile în care, în mandatele mele ca ministru al Agriculturii, în luna ianuarie, în fiecare an, s-au făcut plăţile pentru fermieri. (...)
Suntem în martie şi nicio măsură cu finanţare europeană nu e deschisă, trebuiau în ianuarie. Guvernul în ansamblu, şi niciun minister nu a deschis niciun fel de finanţare, doar măsura de cercetare este deschisă. Cred că 2016 nu va fi un an bun privind economia", a adăigat Daniel Constantin.