Consiliul Concurenţei a început o investigaţie asupra "băieţilor deştepţi" şi a Hidroelectrica
alte articole
Consiliul Concurenţei a demarat o investigaţie asupra contractelor bilaterale încheiate de Hidroelectrica, pentru a vedea dacă partenerii din contracte s-au înţeles între ei privind preţul energiei, a declarat miercuri Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.
"Avem un studiu asupra pieţei de electricitate, pe care îl facem de peste un an şi unde ne-am uitat şi la aceste contracte Am declanşat o investigaţie asupra Hidroelectrica şi a celorlalte firme implicate. Suspectăm că e o încălcare a legii. Săptămâna trecută am facut inspecţii la sediul acestor firme", a spus Chiriţoiu.
El a precizat că o investigaţie de acest gen durează.
"Ne uităm dacă aceste contracte nu limitează lichiditatea în piaţă şi dacă există înţelegeri între aceste firme privind preţul energiei", a completat Chiriţoiu.
Şi Comisia Europeană a demarat anul trecut o investigaţie asupra acestor contracte, existând suspiciunea unui ajutor de stat ca urmare a preţului foarte mic din aceste contracte.