Consilierul prezidenţial Andrei Muraru va fi noul ambasador al României în SUA

Andrei Muraru, Director Executiv IICCMER (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
26.02.2021

Consilierul prezidenţial Andrei Muraru, din cadrul Departamentului Relaţii cu Autorităţile Publice şi Societatea Civilă, a confirmat, pentru publicaţia Calea Europeană, că va fi noul ambasador al României în Statele Unite, după ce George Maior a fost rechemat în ţară.

La rândul său, potrivit G4media.ro, George Maior urmează să fie numit ambasador al României în Iordania.

Cum e prezentat Muraru de Administraţia Prezidenţială

Andrei Muraru (n. 1982) este absolvent al Facultăţii de Istorie (2005), licenţiat al programului de master "Românii şi Europa" (2007) şi doctor în Istorie (2011) al Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi.

A lucrat în cadrul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) încă de la înfiinţare (2006), ocupând diferite poziţii, de la expert-cercetător la preşedinte executiv (2012-2014). În perioada 2006-2009, a fost consilier la Cancelaria Prim-ministrului şi consilier al directorului general al Arhivelor Naţionale ale României. A fost membru al Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune (2014). În intervalul iulie-decembrie 2014, a fost consilier personal al preşedintelui PNL, Klaus Iohannis.

Andrei Muraru este lector universitar în cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (Departamentul de Relaţii Internaţionale şi Integrare Europeană) şi cercetător ştiinţific III la Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România "Elie Wiesel".

A fost bursier la Aristotle University of Thessaloniki (Erasmus-Socrates, 2004-2005), New Europe College (2009-2010) şi United States Holocaust Memorial Museum (Washington DC, 2010-2011). A beneficiat, de asemenea, de o bursă doctorală finanţată prin programul POSDRU (2008-2011). A obţinut recent o bursă postdoctorală la Yad Vashem – The Internaţional Institute for Holocaust Research pentru anul 2020.

Este autor al cărţii "Vişinescu, torţionarul uitat. Închisoarea, crimele, procesul", Polirom, 2017, coordonator al volumelor "Dicţionarul penitenciarelor din România comunistă (1945-1967)", Polirom, 2008, "Regele, comuniştii şi Coroana. Adevărata istorie a abdicării lui Mihai I" (împreună cu Alexandru Muraru), Polirom, 2017, "Revoluţia din 1989. Învinşi şi învingători" (împreună cu Anneli Ute Gabanyi, Alexandru Muraru, Daniel Şandru), Polirom, 2020, şi coautor al volumului "O istorie a comunismului din România. Manual pentru liceu", Polirom, 2008; ediţia a II-a, 2009; ediţia a III-a, 2014.

A fost decorat de Regele Mihai pentru contribuţia adusă la cunoaşterea istoriei monarhiei din România cu medalia "Regele Mihai I pentru loialitate" (2008) şi pentru activitatea în fruntea IICCMER cu Ordinul "Coroana României" în grad de Ofiţer (2015). În 2019, Andrei Muraru a fost decorat de preşedintele Italiei, Sergio Mattarella, cu Grande Ufficiale Ordine al Merito della Repubblica Italiana.

Andrei Muraru a fost numit consilier prezidenţial la data de 22 decembrie 2014.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor