Congres al cercetătorilor şi târg de invenţii, la Bucureşti în perioada 23-26 mai
Cel de al IV-lea Congres Naţional al Cercetătorilor şi Inventatorilor din România, cu participare internaţională şi Târgul Internaţional de Invenţii şi Idei Practice "Invest-Invent SIR 22" vor avea loc în perioada 23-26 mai, în incinta Muzeului Tehnic "Prof. Ing. Dimitrie Leonida".
Organizate de Asociaţia "Congresul Naţional al Cercetătorilor şi Inventatorilor din România" (CNCIR), Societatea Inventatorilor din România, Forumul Mondial al Cercetătorilor şi Inventatorilor, Centrul de Cercetare pentru Materiale Macromoleculare şi Membrane Bucureşti, cu sprijinul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, cele două evenimente vor reuni delegaţi din întreaga ţară şi din străinătate, precum şi numeroase invenţii şi lucrări ştiinţifice realizate de participanţi.
Potrivit unui comunicat remis miercuri de Centrul de Cercetare pentru Materiale Macromoleculare şi Membrane, cele mai valoroase invenţii şi lucrări expuse la cele două evenimente vor primi distincţii şi premii şi vor fi publicate într-un volum care va apărea ulterior.
În cadrul lucrărilor congresului vor avea loc discuţii asupra Raportului de activitate al Consiliului Director pe perioada octombrie 2010 - mai 2012, prezentat de preşedintele CNCIR, Marin Radu, precum şi asupra a diverse teme specifice următoarelor secţiuni: energie mediu, sănătate, agricultură, biotehnologii, materiale, procese şi produse inovative, ştiinţe de bază, ştiinţe umaniste.
De asemenea, va fi discutată şi starea activităţii de cercetare ştiinţifică şi de inventică din ţară şi vor fi căutate, găsite şi propuse soluţii de către tehnocraţi.
"Atât congresul, cât şi târgul, care se vor desfăşura concomitent, le oferă cercetătorilor şi inventatorilor prezenţi la cele două evenimente cel mai potrivit prilej pentru ca aceştia să încerce să-i convingă pe noii politicieni şi guvernanţi, care abia s-au instalat la cârma ţării, de adevărul că cercetarea ştiinţifică şi inventica sunt, luate împreună, principalul motor de dezvoltare a oricărei societăţi moderne şi, ca atare, să le acorde acestora toată atenţia şi tot sprijinul pe care respectivele activităţi le merită pe deplin. Între altele, în acest scop va fi reactualizat şi pus la dispoziţia celor cu putere de decizie Programul de protecţie a resurselor româneşti şi de relansare a economiei naţionale prin ştiinţă şi conştiinţă, precum şi un Sistem original de deblocare economico-financiară a economiei naţionale", se arată în comunicat.