Concluzii surprinzătoare: Se pare că ADHD nu este o boală

Nivelul de energie, entuziasmul şi vorbăria lui Isaac erau prea intense — cel puţin pentru o clasă tradiţională. Fusese diagnosticat cu tulburare de deficit de atenţie şi hiperactivitate (ADHD); un psiholog i-a explicat că avea un IQ ridicat, dar un nivel scăzut de maturitate.

Abia când Heather Rodden a început să-l înveţe acasă, în clasa a cincea, şi-a dat seama de un lucru pe care profesorii frustraţi de ani de zile nu reuşiseră să-l identifice: ce părea un dezavantaj într-un anumit context, putea să fie un atu în altul.

La fel ca Rodden, alţi părinţi, cercetători şi specialişti renunţă să trateze ADHD doar ca pe o tulburare de care suferă 1 din 10 copii.

Cuvântul „deficit” din ADHD, susţin ei, ascunde punctele forte – precum creativitatea, hiperconcentrarea şi flexibilitatea cognitivă – care însoţesc adesea această afecţiune.

"«O conexiune diferită» nu este automat un lucru rău”, a declarat dr. Daniel G. Amen, psihiatru şi fondator al Amen Clinics, clinici specializate în relaţia creier-corp care utilizează imagistica în locul listelor de verificare pentru problemele de sănătate mintală, într-un e-mail adresat The Epoch Times. „Uneori este pur şi simplu diversitate în modul în care oamenii gândesc şi creează. ADHD nu este un defect de caracter – este un model cerebral.”

Este important să se descopere unde şi cum se vor integra persoanele cu ADHD.

Creier cu ADHD

Una dintre frustrările persoanelor cu ADHD este faptul că, de cele mai multe ori, nu lipsa cunoştinţelor le împiedică să avanseze, problema este că creierul lor nu se poate concentra în mod constant.

Concentrarea necesită un efort coordonat între sistemul de control frontal al creierului, care te ajută să rămâi organizat şi să rezişti distragerilor, ganglionii bazali, care reglează motivaţia folosind dopamina - substanţa chimică a recompensei - şi cerebelul, care coordonează sincronizarea şi atenţia. În creierele pesoanelor cu ADHD, această coordonare este inconsecventă – nu absentă – dar nesigură atunci când este solicitată.

„Asta ajută la explicarea performanţei inconsecvente”, a spus Amen. „Se numeşte tulburare deoarece poate afecta performanţa la şcoală, la locul de muncă şi acasă.”

În timp ce majoritatea cercetărilor se concentrează pe deficienţele ADHD, unele studii sugerează că multe persoane care prezintă simptome au şi puncte forte specifice.

Persoanele cu ADHD au depăşit performanţele celorlalţi în gândirea divergentă, în special în fluenţă (generarea rapidă a multor idei) şi flexibilitate (combinarea conceptelor în moduri neaşteptate), conform constatărilor raportate în Frontiers in Psychiatry.

Un studiu publicat în Comprehensive Psychiatry a descoperit corelaţii pozitive mici sau moderate între trăsăturile ADHD de hiperconcentrare, sensibilitate la procesarea senzorială şi flexibilitate cognitivă (capacitatea de a schimba rapid sarcinile, comportamentele sau perspectivele).

Hiperconcentrarea înseamnă a fi absorbit de o sarcină, uneori până la punctul de a pierde noţiunea timpului şi a mediului înconjurător — numită „fluenţă” la o persoană care nu are ADHD, a declarat pentru The Epoch Times Claire Sira, neuropsiholog specializat în domeniul adulţilor cu ADHD.

Sensibilitatea la procesarea senzorială este considerată de obicei ca un prag senzorial scăzut — a fi copleşit de stimuli precum lumina, sunetul şi mirosul. Totuşi, în studiu, sensibilitatea la procesarea senzorială a fost definită diferit — o apreciere senzorială pentru estetică, natură sau arhitectură, de exemplu.

Un alt studiu asupra adulţilor cu ADHD publicat în Frontiers in Psychiatry a remarcat că impulsivitatea şi hiperactivitatea sunt considerate pozitive de către unele persoane cu diagnostic de ADHD.

Într-o analiză publicată în BMJ Open, adulţii cu ADHD au relatat mai multe avanaje în ceea ce priveşte trăsăturile considerate slăbiciuni. O femeie de 30 de ani a remarcat faptul că fiind excesiv de activă îi permite să facă mai multe lucruri decât colegii ei într-un timp mai scurt. O altă femeie a relatat că lipsa ei de concentrare a dus la auzirea întâmplătoare a unor „conversaţii amuzante.”

Trăsături precum impulsivitatea şi hiperactivitatea pot deveni puncte forte, mai degrabă decât dezavantaje, prin concentrarea pe neuroplasticitate – capacitatea creierului de a forma noi conexiuni neuronale – posibil chiar şi după o leziune şi mai târziu în viaţă, a remarcat Amen. Meditaţia, exerciţiile de respiraţie, activitatea fizică şi învăţarea de noi abilităţi sunt toate asociate cu o neuroplasticitate îmbunătăţită.

„Concentrarea doar pe deficienţe ratează esenţialul”, a adăugat el. „Adevăratul obiectiv este de a ajuta oamenii să-şi construiască un creier mai bun, astfel încât să-şi poată accesa punctele forte în mod constant – mai ales atunci când viaţa cere concentrare şi perseverenţă.”

O problemă în sala de clasă

Cerinţele vieţii pot explica însă parţial ADHD, despre care unii susţin că ar fi mai degrabă o problemă de mediu decât o tulburare cerebrală.

Un articol publicat în BJPsych Advances a remarcat că de la copiii generaţiilor trecute nu se aştepta să stea nemişcaţi şi să se concentreze la şcoală câteva ore pe zi.

„De mult timp am impresia că transformăm ADHD într-o stare de boală sau o anomalie care, de fapt, se manifestă în continuu pe diferite direcţii. Şi tindem să-l considerăm anormal pentru că vrem ca copiii să stea liniştiţi în clasă şi să-şi facă temele”, a declarat pentru The Epoch Times dr. Andrew Zimmerman, neurolog pediatru pensionat.

Adaptarea şcolilor şi a locurilor de muncă nu numai că va elimina stigmatul şi ruşinea asociate cu ADHD, dar va aduce beneficii tuturor, oferind spaţiu pentru abilităţile şi talentele pe care le au cei cu ADHD, potrivit psihiatrei şi cercetătoarei Annie Swanepoel. „Trebuie să recunoaştem că variaţiile sunt condimentul vieţii”, a scris ea într-un articol publicat în Clinical Neuropsychiatry.

„Conectarea diferită” nu este automat un lucru rău. Uneori este pur şi simplu diversitate în modul în care oamenii gândesc şi creează. ADHD nu este o defecţiune de caracter – este un model cerebral.- ,a spus Daniel Amen.

Toată lumea ar beneficia probabil de adaptări la şcoală şi la locul de muncă menite să îmbunătăţească concentrarea, a spus Sira. Totuşi, nu există o soluţie universală, a adăugat ea.

Pentru unii, lucrul într-un mediu de birou deschis şi aglomerat poate oferi responsabilitate şi motivaţie. Pentru alţii, distragerile vizuale şi zgomotul pot face munca prea dificilă. Este posibil să aibă nevoie să lucreze de acasă sau în spatele uşii unui birou, a spus Sira.

„Ar fi mult mai bine dacă am putea adapta mediul la persoană.”, a concluzionat aceasta.

Zimmerman a remarcat că copiii suspectaţi de ADHD merită o evaluare amănunţită, deoarece, în unele cazuri, neatenţia şi hiperactivitatea au cauze subiacente, cum ar fi sindromul alcoolic fetal, sindromul X fragil şi naşterea prematură, care nu sunt întotdeauna identificate în şcoli.

Însă, în majoritatea cazurilor, a afirmat el, ADHD este diagnosticat excesiv şi tratat excesiv, când de fapt soluţia reală ar putea fi un stil de şcolarizare cu totul diferit.

„Dacă aş avea un copil în această situaţie în zilele noastre, aş căuta cu siguranţă [o şcoală alternativă] unde să se poată exprima”, a spus el.

„O mare parte din aspectele importante ţine de relaţii – este vorba de dezvoltarea socială, de a-i învăţa pe copii ce înseamnă corectitudinea şi cum să se înţeleagă cu ceilalţi – toate acestea fiind poate mai importante decât calculul.”

Diagnosticăm excesiv?

În mai puţin de două decenii, prevalenţa diagnosticelor de ADHD în rândul copiilor a crescut de la 6,1 la 10,2 la sută. Astăzi, aceasta este de 11,4 la sută dintre copiii cu vârste cuprinse între 3 şi 17 ani. Diagnosticele de ADHD la adulţi – deşi reprezintă aproximativ 1 la sută din populaţie – aproape s-au dublat între 2007 şi 2016.

Zimmerman a analizat recent studii care arată o suprapunere a simptomelor între pacienţii cu ADHD clar definiţi şi copiii tipici. El a adăugat că chiar şi copiii cu tipare cerebrale tipice au demonstrat o concentrare îmbunătăţită şi o hiperactivitate redusă sub tratament medicamentos.

O astfel de suprapunere estompează linia certitudinii când vine vorba de cine are ADHD şi cine nu, a spus el. „Întrebarea este: îi tratăm pe copii în mod nedrept? Îi penalizăm, într-un anumit sens, obligându-i să ia medicamente? Aceasta îi face pe copii să pară mai bine, dar nu îi face neapărat să aibă performanţe mai bune şi cu siguranţă nu îi face să se simtă mai bine.”

Un motiv pentru creşterea cazurilor de ADHD, pur şi simplu îl constituie cerinţele tot mai mari pentru concentrare în lumea modernă, inclusiv utilizarea ecranelor, sălile de clasă mai mari şi distragerile fizice şi emoţionale care fac mai dificilă menţinerea concentrării, a spus Sira.

Cheia este să învăţăm creierul să se concentreze atunci când este nevoie, a spus Amen. „Problema apare atunci când sistemul de concentrare şi urmărire a sarcinilor — în special cortexul prefrontal şi zonele asociate — nu se activează în mod fiabil atunci când este nevoie.”

Creierul poate fi susţinut printr-o dietă sănătoasă, somn bun şi exerciţii fizice regulate, a precizat Sira. „Dacă doriţi să vă dezvoltaţi în mod activ capacitatea de a vă regla propria atenţie, practicile de meditaţie fac acest lucru, deoarece asta este, literalmente, meditaţia – a învăţa să recunoaşteţi când atenţia v-a rătăcit şi a o readuce – indiferent de ceea ce se întâmplă cu conştientizarea senzorială şi mişcarea conştientă.”

Pentru copii, artele marţiale şi dansul pot îndruma la disciplină prin mişcare conştientă şi pot îmbunătăţi atenţia. Şi adulţii pot dezvolta aceste abilităţi şi ar trebui să o facă, a spus ea, deoarece neuroplasticitatea ar trebui să fie un obiectiv pe tot parcursul vieţii.

Găsirea soluţiei potrivite

În unele cazuri, cei cu ADHD învaţă să se adapteze la modul în care funcţionează creierul lor, a spus Zimmerman. Alteori, îşi modifică mediul pentru a maximiza modul în care funcţionează creierul lor.

În cazul lui Isaac, mediul potrivit nu l-a schimbat pe el; i-a oferit spaţiu să se dezvolte aşa cum este. Anul acesta este în ultimul an de liceu şi nu este interesat să meargă la facultate; tunde iarba de la 14 ani şi acum are şi un job în afacerea familiei. Se ocupă de tapiţeria maşinilor, pornirea de la distanţă şi sistemele audio. I-ar plăcea să-şi găsească un loc de muncă în care să lucreze manual după ce va absolvi — şi, după toate aparenţele, este deja pe drumul cel bun.

Rodden atribuie programului flexibil al lui Isaac — mai degrabă decât unul rigid — faptul că l-a învăţat ceva ce mulţi dintre colegii săi nu vor învăţa decât mult mai târziu, dacă o vor face vreodată: cum să se gestioneze singur.

„Mi-am dat seama că ADHD nu era ceva rău, aşa cum îl prezentau toţi”, a spus Rodden. „I-am spus: «Acesta este un dar pe care ţi l-a dat Dumnezeu, iar acest dar îţi va fi de folos.»”

Sursa: Epoch Times SUA