Comportamentul bizar al lui Hillary generează speculaţii cu privire la sănătatea acesteia [video]
alte articole
Comportamentul bizar şi schimbător al lui Hillary Clinton în cursul campaniei prezidenţiale (culminând săptămâna trecută cu un comentariu ciudat) i-a făcut pe mulţi să se întrebe dacă nu cumva este grav bolnavă. Hillary a avut de mai multe ori convulsii care par să fi fost atacuri de apoplexie pe camera de filmat, inclusiv o serie de crize de tuse aparent inexplicabile.
În ianuarie 2013, CNN a transmis că Hillary Clinton, pe atunci secretar de stat, a fost tratată cu anticoagulanţi la un spital din New York pentru a ajuta la dizolvarea unui cheag de sânge la cap. La momentul respectiv doctorii sperau că Hillary îşi va reveni complet. Ea a fost internată la New York Presbyterian Hospital din cauza unui cheag descoperit în timpul unui examen făcut după o comoţie suferită în decembrie 2012. Cheagul a fost localizat într-o venă situată între creier şi craniu, în spatele urechii drepte şi nu a rezultat (cel puţin oficial) într-un atac cerebral sau vreo afecţiune neurologică, conform declaraţiilor doctorilor ei.
În 2005, pe atunci senator, Hillary Clinton a leşinat în timpul unui discurs în Buffalo, statul New York, primind îngrijiri medicale la faţa locului. “După aproximativ 5 minute de la începerea discursului, a spus că îi este rău”, a declarat la acea vreme Len Lenihan, preşedintele democrat al districtului Erie. “Clinton a părăsit podiumul şi şi-a continuat discursul dintr-un scaun, dar în cele din urmă a părăsit camera, susţinând că avea nevoie de o pauză”, a adăugat Lenihan. Hillary s-a întors pe podium după o perioadă de timp, dar a leşinat înainte să îşi reia discursul. “A fost clar că a leşinat”, a susţinut el.
Astfel, rămân întrebări legate de sănătatea lui Hillary, în special după publicarea weekendul trecut, a unor fotografii datate în februarie 2016, în care fostul secretar de stat pare să aibă dificultăţi de a urca scările.
Acest lucru a alimentat speculaţiile în legătură cu identitatea unui bărbat de culoare, aparent din serviciile secrete, care se află mereu îm imediata apropiere a lui Hillary Clinton.
Conform website-ului Zero Hedge, aşa-zisul doctor a ieşit în evidenţă în cadrul unui incident recent de campanie când, pentru câteva momente, Clinton a “îngheţat” în faţa huiduielilor publicului. “Doctorul” părea să fie mereu în preajma lui Hillary pentru a o linişti, dând la o parte agenţii din Serviciul Secret şi îndemnând-o să continue să vorbească. Conform autorului cărţii Gorilla Mindset, Mike Cernovich, presupusul doctor “nu este un agent obişnuit din Serviciul Secret”. Bărbatul a încurajat-o "Eşti ok... Continuă să vorbeşti... Poţi să mergi înainte"... după care a trecut pe la fiecare dintre cei trei agenţi sosiţi în grabă pe scenă (unul dintre ei încerca deja să scoată ceva din costum) şi i-a impins din imediata apropiere a fostului secretar de stat, muşamalizând incidentul.